Presedintele Basescu are si el un fix: nu exista zi in care sa nu faca declaratii pe tema coruptiei. Probabil ca stie el ce stie… si anume ca perseverenta este cheia succesului. Grea sarcina si-a asumat, promitand inca din campanie ca va fi inamicul numarul unu al acestui flagel care s-a instalat cu acte in regula in tara noastra, in mentalitati si in toate actiunile romanilor. Nu prea mai are cum s-o dea la intors, de vreme ce darzenia cu care a pornit pe acest drum l-a recomandat ca fiind un om cu mai multe principii decat altii si cu o verticalitate mai… dreapta decat a predecesorilor. Prin urmare, faptul ca renumele pe care si l-a castigat Romania peste hotare s-a intors ca un bumerang impotriva noastra il deranjeaza tot mai tare pe presedintele Basescu. Una dintre principalele sale nemultumiri, de cand a inceput sa faca vizite oficiale in calitate de sef al statului, in afara granitelor tarii, este perceptia omologilor sai, a altor oficiali, cat si a mediului de afaceri strain despre tara macinata de aceasta boala care a cangrenat toate mecanismele administratiei, politicii, justitiei si nu numai. In aceste conditii, presedintele nu se declara adeptul vizionarii unor filme de actiune sau a unor telenovele cu scenariu si regie proasta, nici a unor episoade de lupta impotriva coruptiei, prezentate opiniei publice intr-o maniera tragi-comica. Fara organizare si fara o determinare precisa din partea actorilor si regizorilor implicati in proiectele respective, toate aceste secvente de "viata ca-n filme”, cu dosare dezgropate de prin sertarasele unor birouri, cu cercetari finalizate doar pana intr-un punct si cu arestari spectaculoase care nu sunt bune decat pentru a creste audienta de pe o zi pe alta, fac mai mult rau decat bine. Eh, si uite-asa, Basescu a lovit cu ciocanul in masa si a pronuntat termenul amanarii: sase luni, dintre care una deja a trecut. Daca, in aceasta perioada, institutiile de lupta anticoruptie nu-si dovedesc eficienta, urmatorul pas din planul pe termen scurt al presedintelui este sa ceara in Parlament modificarea legislatiei pentru a schimba toti oamenii din structuri, de la primul pana la ultimul. Pai daca sefii de state cu care are Basescu intalniri la nivel inalt vor multe arestari, pentru a dovedi eficienta luptei impotriva coruptiei din Romania, sa le dam dom'le arestari, dar sa fie facute cu cap, nu de dragul de a intra intr-un senzational… derizoriu. Cu precizarea ca nu va exista pic de interferenta a politicului in justitie, Basescu doreste o implicare fara limite si fara nici un fel de retinere a institutiilor abilitate sa regleze mecanismele dereglate din tara, prin fortarea inclusiv a Politiei si Justitiei corupte sa scape de plaga care le macina mai ales din interior. Cat de capabile vor fi institutiile rapciugoase sa manance jar si sa se scuture pana le cad toate bubele, pentru a fi pe placul lui Fat-Frumos, vedem dupa cele trei zile de poveste pe care le-a anuntat Basescu. Pana atunci… traim cu speranta ca, totusi, Romania poate fi, la propriu, o tara a tuturor posibilitatilor si nu una care nu-ti ofera, de fapt, nici o posibilitate.