Analistii si comentatorii autohtoni, in incercarile lor de a trasa cat mai exact coordonatele momentului pe care-l parcurgem, sunt tentati sa aprecieze unanim ca tara s-ar afla in fata unei crize politice fara precedent. Pentru orice observator, mai mult sau mai putin avizat, este limpede ca de peste doi ani de guvernare agitata si dezlanata, ravasita continuu de razboaiele dintre palatele Cotroceni si Victoria, tensiunile au crescut intr-un tempo constant, atingand se pare cote maxime, agravate iremediabil si de lansarea celor trei "biletele" otravite.
Pe deasupra, la orizontul nebulos al zbuciumului intern s-au adunat norii negri ai unei inevitabile crize guvernamentale, adancita de atacurile dure pe care si le administreaza reciproc fara menajamente PD-ul si PNL-ul, doi parteneri de conjunctura ai unei aliante subrede. Desigur, de toata incordarea profita din plin fortele opozitiei, situata deja pe pozitii majoritare in deciziile parlamentare. In premiera absoluta, pe scena politica romaneasca, se prefigureaza punctul culminant al crizei, prin declansarea procedurilor de suspendare din functie a presedintelui tarii.
Avem, astfel, toate "ingredientele" si temeiurile pentru a defini acest moment ca fiind unul de evidenta instabilitate a actualului regim politic, tot mai discreditat in ochii populatiei.
Asa sa fie? E mai agitata scena politica acum, decat pe vremea catastrofalelor mineriade? Nu au fost clipe de mai acuta confuzie si de incertitudine labirintica in timpul guvernarii cederiste? Daca rememoram intreaga perioada de dupa decembrie 1989, etapa cu etapa, nu cumva crizele au fost "sarea si piperul" democratiei noastre originale? Nu face parte si actuala stare de tulburare dintr-o prelungita criza nationala? Am parcurs noi, cu adevarat, in toti acesti ani, vreun moment solid de echilibru si armonie sociala?
La ce mare branza, refuzata de Noua Europa, sa ne asteptam pe meleagurile Mioritei, renumite prin ura ancestrala si perpetua a pastorilor neamului, care inainte de a-si reduce la tacere partenerul de pasune nationala, face si pe dracu’n patru ca sa-i moara si vecinului capra, fie ea si stearpa? Cum sa dea inainte un popor pornit pe drumurile anevoioase ale democratiei occidentale intr-o caruta hodorogita de hartoapele si desfundaturile minciunii si nedreptatilor? Cine sa o aduca pe calea cea buna? Vizitii, de toate culorile, fara reputatie si vicleni, ce au preluat hoteste fraiele prin votul pe liste parsive de partid?
Care au fost consecintele? La noi, s-au inlantuit intr-o colcaiala de mlastina serpii veninosi ai crizelor, generate de un factor primordial - legitimarea celor ilegitimi ca reprezentanti ai poporului in institutiile fundamentale ale statului, incepand de la organul reprezentativ suprem - parlamentul; continuand cu guvernele si terminand cu institutia prezidentiala.
Asa am ajuns sa traim intr-o continua criza nationala, in care si-a infipt tentaculele una dintre cele mai devoratoare caracatite ale coruptiei cunoscute pe aceasta lume.