Una din stratagemele utilizate de politicienii ori autoritatile ingramadite la colt de curiozitatea unui jurnalist este discreditarea acestuia. De cele mai multe ori, atunci cand gazetarul pune o intrebare care derajeaza i se raspunde printr-o acuza, cum ca ar fi de fapt platit de adversari sa aiba respectivele nelamuriri. Din start, se porneste de la premiza ca jurnalistul este doar un pitecantrop purtator de reportofon ori insotit de o camera video. Mult inferior pe scara umanitatii unde a nimerit din greseala alaturi de Marele Interlocutor, pitecantropul nu are cum sa-i puna acestuia intrebari pornite din propriul creier, ci doar din al altora, invariabil dusmani.
Asemenea angoase bantuie si prin curtile celor care se erijau, pana la alegerile de anul trecut, in supercampioni ai democratiei. Basescu se batea asta toamna cu pumnul in suvita ca va fi un aparator al transparentei si a dreptului la informare, indiferent de culoarea pe care o va purta gazetarul. Instalat in scaunul Cotroceniului, si-a pierdut odata cu parul si memoria, ajungand ca in aceasta saptamana sa taxeze intrebarea unui reporter ca venind din partea cercurilor mafiote pe care autorul interogatiei le deserveste.
ªi in Galati sunt multi care acuza curiozitatea incomoda ca fiind comandata de adversari. Acestora le ofer acum, in exclusivitate, o dezvaluire incendara, socanta si demna macar de OTV: am fost si sunt platit sa pun intrebari. Cine se afla in spatele banilor? Lili Dediu, directorul gazetei. Din cate stiu, in situatia mea sunt si restul colegilor. In rest, nu m-a contactat nimeni
sa-mi dea nici macar un leu nou (echivalentul a zece mii de lei vechi). De unde deduc faptul ca autoritatile sunt ori timide, ori zgarcite. Mai cu curaj, baieti, mai cu curaj! Si mai rasfirati, tovarasi, daca se poate...