In viata de zi cu zi ajungi de multe ori la concluzia ca daca reusesti sa faci ceva - ai o reusita pe plan profesional sau personal - se vor gasi destui clevetitori care sa incerce sa-ti umbreasca fericirea. Ba ca se putea mai nu stiu cum, ba ca altfel ar fi fost mai bine etc. In fine, pizma nu e cea mai mare crima a umanitatii, dar, cu siguranta, poate ucide un pic din implinirea cuiva. Asta daca ai urechi sa asculti toate prostiile si ochi sa vezi fete inverzite de ciuda. Intamplarea face sa fi aflat ce concluzii a tras un oarecare "coleg" de breasla despre alte colege de-ale sale de la publicatii diferite. Asadar, dupa mintea ingusta a respectivului, faptul ca cele doua au parte de o relatie buna cu anumite personaje ale Constantei si de stiri "la prima mana" pentru ca, evident, au "calcat" prin paturile stimabililor cu care stau de vorba. Nu bag mana in foc pentru toata lumea, dar stiu sigur ca anumite persoane chiar au abilitatea sa "stoarca" un material de Doamne-ajuta fara sa ajunga prin patul nu-stiu cui... Rautatea stimabilului "coleg" a fost insa un fel de rabufnire a ciudei, un fel de polita platita in contul neputintei sale de a stoarce nu un articol, ci... un leut gramada de la stim noi ce primar si mai stim noi ce director de mare institutie din Constanta! Ar fi amuzant sa i le servesc acum pe tava toate cele, dar nu e important numele respectivului, nici al persoanelor la care am facut referire, importante sunt insa gestul si vorbele sale deplasate. Cum vine asta sa stai, sa te scarpini in crestet si sa zici: "Da-l ma in aia a mea pe... cutare primar, ca stiu eu ca la alea doua le zice tot, ca are el o canapea intr-un cutare birou"?! Sila mi-a fost de exprimarea marelui ziarist constantean, sila mi-a fost de judecata lui stramba si, pe de alta parte, cred ca mai bine ar fi fost sa nu bag in seama acest aspect aflat intamplator... Ca, daca te pui cu mintea prostului, care se stie ca e mai odihnita, unde ajungi? Si, scociorand in minte, in amintiri, am constatat ca nu e un exemplu singular, ca nu e o atitudine cu totul si cu totul izolata, ca sunt destui cei care in loc sa-si vada si sa-si felicite colegii care "cresc", se apuca sa dea cu noroi si "huuuo" in ei, doar asa, pentru ca pentru ei, carcotasii, nu se preconizeaza, nici in urmatorul cincinal, vreo statuie...