Am primit un mesaj de la un fost director de regie municipala, care mi-a spus cum am avut tupeul sa scriem ca nu stiu ce afacere s-a oprit in urma unui articol de ziar, cind de fapt el a oprit-o. Este unul din cititorii pe care i-am pierdut, de-a lungul anilor. Au mai fost multi altii, in urma anchetelor sau in urma faptului ca au aparut in paginile Monitorului cu diverse chestii.
Ca i-am pierdut nu inseamna ca nu au mai citit ziarul, evident ca l-au citit, zilnic chiar, insa asa cu furie, cumva. Era prin anii i80 un DJ la un post de radio din New York, Howard Stern, care ajunsese numarul unu si era foarte popular, insa mai mult de 50% din cei care il ascultau, il ascultau numai pentru ca ii enerva si nu puteau sa il suporte. Ei, cam asa ne-au citit si respectivii. Desi nu toti, procentul e mult mai mic decit la Howard Stern. Cei despre care am scris au devenit uneori surse foarte bune de informatii sau ne-au tratat absolut civilizat, doar datorita faptului ca au avut parte de un tratament fair-play in Monitorul.
E destul de greu sa faci asta. E un exercitiu pe care il facem la noile scoli de presa, pe aspirantii la postul de reporter ii pun sa ia un articol, sa taie numele "personajului principal " si sa isi treaca propriul nume. Apoi sa vada cit de tare il iiubesc i pe reporterul care a scris asta si sa isi imagineze ca reporterul vine la ei a doua zi sa le ia o declaratie, cum s-ar purta cu acel reporter. Foarte multi renunta sa mai fie ziaristi dupa acest exercitiu.
Insa cititorii pe care i-am pierdut, sint majoritatea eroii articolelor de ziar. Am mai scris despre faptul ca toti isi imagineaza ca cineva ne pune sa scriem despre ei, le vrea raul deci, ca ce am avut tocmai cu ei, nu conteaza ce s-a intimplat, nu asta e important, de ce am scris noi, asta e problema.
E foarte greu sa ii convingi pe oameni ca nu noi facem evenimentele, noi doar le relatam. Nu prea iti vine sa crezi asta cind iti vezi numele si zeci de mii de oameni citesc ce ai facut sau ai spus. Si de violenta am avut parte, insa nu stiu daca toata este de condamnat. Tin minte ca am scris la un moment dat despre un soldat care s-a impuscat in post, cu arma din dotare. A venit tatal lui la redactie si a inceput sa imparta pumni in stinga si in dreapta, pe cit putea si el saracul. Nimeni nu a ripostat, ne era foarte usor sa il aruncam pe scari afara. Dar copilul sau se sinucisese si lasase si un bilet in care spunea ca tatal sau era vinovat de asta.
Asta e un caz extrem, insa de obicei cititorii pierduti s-au enervat din cu totul alte motive, ca adevarul e bun asa cum este, atita timp cit nu apare in ziare. Dupa aia nu ne mai putem preface ca nu stim. "The truth. Deal with it ", asa suna logo-ul agentiei de stiri Reuters. Adevarul. Descurcati-va cu el. Numai ca asta e cel mai greu, am observat noi, ziaristii.