Cand mananc o prajitura obisnuiesc sa las la sfarsit cea mai buna imbucatura. Aceea in care echilibrul dintre crema si blat se implineste perfect sub semnul ciresei din varf. Dar s-a intamplat ca cireasa din varf sa aiba gust de plastic. Sa fie veche sau falsa. Si atunci raman trasnita. Blocat de lipsa de sens a lumii in care ma trezesc, o lume in care ciresele din varf au gust plastifiat. Oricat de optimista ma recomand, recunosc ca cireasa-plastilina din varf imi poate distruge o zi intreaga. Senzatia de mai sus o resimt ori de cate ori cineva ma dezamageste. Am pretentia ca oamenii pe care ii aleg sa nu-mi faca asta. Ma refer la prieteni, colaboratori si ... politicieni.
Am semnat petitia pentru protectia animalelor. S-a votat, ei nu mai pot fi ucisi, acum ar trebui gasite solutii europene, civilizate de a gestiona problema lor. Am contat ca ea va ajunge sa fie aplicata si in Romania si am votat oamenii care au sustinut-o. Aflu insa ca in orasul de provincie unde am buletinul, primarul, impreuna cu altii primari din tara, vrea sa schimbe legea nou - introdusa pentru ca tinerea cainilor in viata costa bani. Vor lua pozitie, vor trimite scrisori parlamentului, vor incerca sa schimbe legea pentru a putea omori din nou cainii, intrucat nu mai exista loc pentru ei in adaposturi. Dupa patru ani, in care paream ca am obtinut o victorie, am ajuns la ciresica din plastic de pe tort. Cand sa ma bucur de ea, un om vine si-mi spune ca nu se poate. Si atunci imi dau seama ca traiesc in Romania. Ca ciresica buna din varf o mananca doar cei din Europa.