Dupa cum era de asteptat, misterele rapirii din Serai nu vor fi descifrate prea curand si, ca sa nu mai asteptam degeaba, ni s-a comunicat acest lucru in mod public. Lasand la o parte toate speculatiile facute in perioada cand cei trei ziaristi romani au fost departe de tara, lasand la o parte praful in ochi aruncat celor creduli, care nu si-au pus problema ca mai exista ceva in spatele lucrurilor impinse ostentativ in fata, sunt destule amanunte care au sarit in ochii celor care au avut ochi de vazut. Si sunt destul de multi acestia, pacat insa ca au cam fost si inca sunt luati in ras atunci cand isi fac publice panseurile. Am putea trage o linie si, daca ne-am incadra intr-una din categoriile mai sus enuntate, am spune ca ne bucuram sincer ca cei trei ziaristi sunt teferi si nevatamati, ca au ajuns cu bine acasa, eforturile conjugate ale celor care si-au dat interesul in rezolvarea cazului aducandu-i acasa. Si daca facem parte din a doua categorie, de bucurat tot ne bucuram, pentru ca ar fi absurd sa se creada ca exista cineva in Romania care si-ar fi dorit ca amatorii prezentati drept rapitori sa nu fie niste simpli actori intr-o asa intitulata drama, ci criminali cu sange rece. Dar pe langa bucuria de a se linisti apele involburate cu stil de catre cei cu interes in crearea si apoi musamalizarea cazului, nu putem sa nu ne simtim tratati fara manusi, luati de fraieri intr-o Romanie a absurdului, care crede ca a scapat de practicile comuniste, exersandu-le in schimb cu aceeasi ardoare si in perioada de democratie teoretica. Se presupune ca ar trebui sa fim de acord cu ce ni se spune, sa inghitim galuste dupa galuste fara sa ne stea in gat si chiar sa ne placa gustul! Sunt considerati fara suflet si carcotasi cei carora li s-a parut un teatru ieftin revenirea emotionata (nu emotionanta) a colegilor rapiti. Probabil trebuia sa ne ia ochii coborarea din avion, sa ne impresioneze pana la lacrimi modul in care presedintele si primul ministru au asistat la eveniment, nu pentru ca le crestea cota, ci pentru ca si-ar fi vazut opera completa. Sa ne transpunem in starea de ingrijorare pe care se presupune ca am avut-o cu totii (pentru ca suntem oameni) cand am zarit basmaluta din poveste pe capul ziaristei, purtata probabil ca sa nu o traga curentul in avion, nu pentru emotionarea maselor. Sa ignoram modul in care s-au scapat la declaratii rudele emotionate, in timp ce ziaristii au fost luati si instruiti pentru o varianta comuna a desfasurarii evenimentelor… Nici macar rudele nu au fost duse cu presul, din moment ce au stat cuminti si i-au asteptat acasa, in tot acest timp rugandu-se la Cel de Sus ca fiul fumator sa-si primeasca ratia zilnica de tigari, nu sa il tina in viata! Noi de ce ne-am fi lasat dusi si sa nu ni se para ca, asa cum s-a mai zis, cei trei aratau ca si cum se intorsesera dintr-o excursie, si nu ca niste oameni "torturati” chiar si doar prin faptul ca au fost tinuti sub pamant? De fiecare data cand o da in bara, romanul salveaza aparentele transformand totul in circ. Ce e trist este ca la noi doar circarul isi poate vedea linistit de treaba, pe cand carcotasul devine tinta primului, intr-o nefireasca ordine…