Pe actualul prefect Ion Diaconu, gindul demisiei il batea de mai multa vreme. Om cinstit in esenta, s-a pomenit aruncat intr-un paienjenis decizii politice si administrative dar si de jocuri si aranjamente, de care era complet strain. Partea frumoasa, in care il salutau functionarii si cunoscutii cu "sa traiti dom a prefect " a trecut repede, la fel ca si iluzia biroului spatios, a secretarei care il serveste cu cafea si a masinii de serviciu. In definitiv, este un inginer, obisnuit cu un ritm al vietii, un fotograf pasionat caruia ii lipseste camera foto, altfel spus, un om normal care s-a convins repede ca este depasit si a pastrat demisia ca pe o ultima eventualitate de a respira din nou liber. Consecintele acestui act sint insa ceva mai mari decit prefectul si linistea lui sufleteasca: in primul rind, va reincepe haosul in rindurile functionarimii, ba chiar si a proaspat schimbatilor sefi pentru ca, vezi bine, daca vine un alt prefect si viitorul lor devine nesigur. Tulburarea in mecanismele administratiei inseamna mai rau pentru noi toti, acte care se misca mai greu sau deloc, decizii care sint asteptate dar neluate, hotariri administrative de care depind bugete, legi locale si cite altele. Astfel joaca lui Ion Diaconu de-a prefectul afecteaza direct sau indirect mii de oameni. In al doilea rind, chiar daca abia pornita, cariera sa politica este incheiata, presupunind ca o mai vrea vreodata asa ceva, dar acesta este lucrul cel mai putin important. Eventuala demisie ii va afecta si sefii de partid, pentru ca ei s-au dovedit incapabili sa puna o persoana puternica si hotarita pe acest post iar sefii mai mari, de la Bucuresti, ii vor pedepsi, fara indoiala. In realitate, eventuala demisie a prefectului nu inseamna absolut deloc ca inlocuitorul sau va fi un om mai priceput decit el. Poate mai rapace, mai putin cinstit cu el insusi, mai agresiv, mai putin dispus sa invete, caz in care chiar actualul prefect demisionat ar fi o pierdere. Extrem de putini sint aceia care au o data in viata sansa de a face ordinea la care viseaza, pentru ei dar si pentru ceilalti. Prefectul ar demisiona practic inainte de a fi fost prefect de-adevaratelea pentru ca sistemul putred - pe care nu l-a creat el, dar al carui produs este - nu se va schimba. Ar fi putut sa invete, sa munceasca, sa fie dintre cei care vor reforma aberatia ticaloasa ce l-a uns prefect, asta daca ar fi fost mai mult decit un simplu membru de partid caruia i-a trecut ciolanul pe la nas si nu s-a putut abtine. Culmea, in sistemul putrezit si haotic de numiri politice, nici nu este prea greu sa fii prefect: exista in spate un intreg aparat de specialisti care spun ce este de facut. Asa a fost si inainte si asa o sa mai fie. A fi un prefect bun, este in schimb o cu totul alta problema, care inseamna implicare personala, inseamna dorinta sincera de a face bine celor din jur si ordine. Demisionind, Nelu Diaconu va dovedi nu bunul simt al celui care se prinde cind palaria ii este mai mare decit capul - sansa asta ar fi trebuit sa o foloseasca inainte de a fi numit - ci lasitate, daca problemele de sanatate pe care le invoca sint doar un pretext. Se confirma astfel criza cronica de oameni de conducere a Aliantei si totodata ca ceea ce au spus in campanie sint doar vorbe goale, menite sa le aduca puterea. O putere cu care nu stiu ce sa faca.