Ieri s-a incheiat inca o etapa pentru Romania: aceea de detentie a liderului minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma. Parca se potriveste la fix gestul facut, pe ultima suta de metri, de presedintele inca in functie Ion Iliescu, cu momentul actual prin care trece tara noastra. Cele ce s-au petrecut in Romania in ultimele zile seamana, generalizand substratul, cu mineriada din 1991 care a dat jos primul guvern democrat de dupa comunism. Gestul in sine a provocat o gama larga de reactii in randul politicienilor momentului. Pe de alta parte, umanitatea presedintelui este, pentru unii, de o iresponsabilitate crasa, avand iz de comunism statut si in contradictie cu deciziile luate in justitie. Atat de controversata decizie de gratiere a venit intr-un moment mult prea evident pentru a nu sari in ochi adevaratele motive pentru care a fost dat decretul. Evident, opinia publica internationala a reactionat la gestul de amabilitate prezidentiala, considerand eliberarea lui Miron Cozma un gest surprinzator si ingrijorator, avand in vedere trecutul si activitatile sale, despre care se spunea, in 1990, ca ameninta sa loveasca chiar in inima democratiei romanesti. Bunicuta a negat, de-a lungul anilor de dupa Revolutie, ca ar fi orchestrat manifestarile de violenta pentru a-si stabiliza puterea. Iar acum, cand il gratiaza pe ultima suta de metri, pe ultimul ramas negratiat, pe cel despre care se spune ca a reprezentat o amenintare la adresa democratiei in Romania, Iliescu spune ca a facut-o din prea-plinul inimii si ca iertarea pe care i-a oferit-o seful statului nu echivaleaza nicidecum cu faptul ca Miron Cozma ar fi inocent. Drept dovada ca minerul incatusat avea un statut special stau conditiile excelente in care acesta locuia in inchisoare, ca si cum s-ar fi aflat intr-o vacanta prelungita. Pai ar mai fi stat el asa, dupa ce isi facea Bunicuta bagajul si parasea Cotroceniul, intr-un mod rusinos de-a dreptul? Cat despre Iliescu, oricum nu mai avea mult de pierdut… sau de castigat. Macar sa-si arate adevarata fata, inca o data, la sfarsit, sa nu cumva sa ramanem cu o impresie gresita… Cat de dornic sa fie un astfel de om sa puna umarul la instaurarea democratiei si cat l-a pus pana acum, din moment ce toate actele sale, inclusiv ultimul, arata ca a fost si este fidel trecutului sau comunist. Si cat de sincer a fost el, in caz ca unii dintre noi mai aveam dubii, in fata poporului si in fata Europei in care s-a chinuit sa ne integreze, facand apologia democratiei de care musteste Romania…