Este riscant, in ziua de azi, sa scrii ceva despre Eminescu. Cu atit mai riscant cu cit o mina de initiati aniverseaza, alaturi de o alta mina de politicieni ipocriti, mai mult de un veac jumatate de la nasterea poetului national. Eminescu a fost botezat in fel si chip: Luceafarul sau Poetul Nepereche sau altfel, tot superlativ, in functie de cit de mare a fost admiratia sincera a exegetilor pentru opera celui nascut la Botosani. Riscul de a mai scrie despre Eminescu este, de fapt, dublu: o incercare de preaslavire, care ar putea fi in cel mai bun caz o tentativa modesta fata de tot ceea ce s-a scris, la superlativ, pina acum, de critici si admiratori, fie o adevarata blasfemie culturala care ar atrage imediat anatema eminescologilor. Din aceste motive subiectul nu este Eminescu; el a lasat istoriei ceea ce a avut de spus. Zilele Eminescu - inventie contemporana - sint cu totul altceva.
Efectul manifestarii ar trebui sa fie benefic: o data in an ar trebui sa se vorbeasca frumos despre Botosani, in toata tara, altfel decit ca despre un pol al saraciei, sau al violentelor sau al plecarilor masive in occident. Botosani ar fi devenit, in aceste zile, un loc de pelerinaj, in care sa vina adevarate personalitati ale lumii culturale. Ar fi venit si politicieni grabiti, puternicii zilei, prea putin preocupati de poet si poezie, dar foarte dornici de a se lasa vazuti de cit mai multa lume. Televiziunile ar fi transmis in direct din Botosani despre care s-ar fi auzit si la manifestari similare au loc in intreaga tara, dar sint de mica amploare, cantonate de regula pe linga vreo biblioteca publica, unde se aduna o mina de literati locali, spre a marca actiunea. Asa ar fi fost daca politicienii care ne conduc ar fi dat amploare zilei de nastere a poetului: ar fi anuntat media nationala, ar fi trimis din vreme invitatii somitatilor lumii culturale, ar fi solicitat sprijin Ministerului Culturii. Daca ar fi facut asa, macar pentru citeva ore, Botosani ar fi devenit capitala tarii, iar umbra lui Eminescu ar fi adus beneficii imense pentru noi toti, din care numai mindria de a fi botosanean, ar fi fost cel mai mic dintre ele.
In fapt insa, ceea ce se petrece la noi de ani de zile nu are nici o legatura cu Eminescu. De fapt ei, cei ce organizeaza Zilele, ni l-au luat pe poet pentru a si-l insusi in mod perfid. Ni l-au furat pentru a-si muia degetele in lumina lui Eminescu. Pentru ca mai apoi sa-si plimbe degetele pe fata, trasindu-si hidoase dire luminoase furate de la Eminescu. Luminite palide, care se sting imediat ce se incheie manifestarile si care stinse ramin pina anul urmator cind altii sau aceiasi din nou incearca sa il ia pe Eminescu in folosul lor personal, rapindu-ni-l noua tuturor.
Politicieni vicleni sau culturnici de provincie, ajutati de valorile culturale contemporane momite cu numele poetului, l-au luat pe Eminescu de pe strazile orasului pe care, acum un veac si jumatate a pasit, pentru a-l tirii o data in an dupa ei. L-au smuls din biserica Uspenia, profanindu-i memoria, pentru a si-l agata, ca pe un trofeu, la cingatoare.
Ni l-au luat pe Eminescu pentru a-i preface ziua de nastere, dintr-o sarbatoare nationala intr-o actiune de camin cultural, lipsita de semnificatie, asa cum spune Mircea Dinescu. Ori daca l-au luat pina si pe Eminescu, oare ce a mai ramas de furat pe aici?