Dupa aflarea rezultatului referendumului organizat cu scopul demiterii lui Traian Basescu din functia de presedinte al Romaniei toate partidele politice importante de pe scena politica nationala au intrat, neoficial, intr-un soi de campanie electorala. In consecinta toti lideri politici cu nume au lansat, la televizor, proiecte sociale, care, conform declaratiilor facute de respectivii politicieni, dupa aprobarea lor de catre parlamentari, vor avea rolul de a scoate din saracie milioane de romani.

PNL a fost primul partid care a anuntat ca vrea sa rezolve problemele care ii fac pe cei mai multi dintre romani sa-si doreasca o viata mai buna dincolo de hotarele tarii. Reactia liberalilor nu a fost una tocmai surprinzatoare avind in vedere ca PNL se afla la guvernare.

Au urmat pesedistii, care, spre exemplu, au anuntat in urma cu citeva zile ca vor sa-i ajute pe pensionari, pe elevii foarte saraci si pe producatorii agricoli. Initiativa social-democrata ar fi fost una demna de tot respectul daca multe dintre solutii scoase acum la lumina de Partidul Social Democrat ar fi fost aplicate si in vremea guvernarii pesediste. Este stiut de oricine ca multe dintre nemultumirile pensionarilor au luat nastere in urma unor decizii luate de Guvernul Nastase.

Chiar si democratii "marinarului" Basescu au declarat ca sint cu sufletul alaturi de pensionari. Mai mult decit atit, pedistii au precizat ca, daca ar fi existat posibilitati, ar fi solutionat toate problemele acestora atunci cind s-au aflat la guvernare.

In fine, am ajuns si la conservatori. Pecistii lui Voiculescu au imbratisat discursul populist inca din vremea in care se aflau la guvernare. Daca e sa credem ce spun conservatorii, PC s-a retras din Guvernul Tariceanu tocmai pentru ca Alianta D.A. nu i-a permis sa se ocupe de mai multe subiecte fierbinti, cum ar fi cel al pensiilor.

In cazul in care toti lideri politici isi vor respecta cuvintul dat, electoratul din Romania se va confrunta cu o mare problema. Romanii se vor simti precum un selectioner al nationalei braziliene de fotbal care nu stie pe cine sa trimita pe teren ca titular si pe cine sa lase pe banca de rezerve. Acum nu mai ramine decit sa asteptam sa vedem daca scena politica romaneasca se va umple cu "magicieni".

In Romania nu mai exista politicieni mincinosi. Toti alesii si numitii din politica nationala au inteles ca rolul lor este acela de a urmari interesele celor multi, saraci si lipsiti de aparare in fata vitregiilor sortii. Din pacate tot ce am spus mai sus nu e decit un mic fragment din utopia "Ales de popor pentru popor".