Incepe o noua saptamina, bacalaureatul s-a terminat, sezonul estival este pe la mijloc din punct de vedere calendaristic, desi eu tind sa cred ca majoritatea romanilor se afla in vacanta mai mereu, iar partidele parlamentare fac bilantul ultimei sesiuni parlamentare.

Probabil ca in ignoranta mea nu am auzit de vreo lege importanta, in afara de cele legate de bugete/bani de care sint interesati in primul si in primul rind parlamentarii si guvernantii, asa ca la mine bilantul realizarilor este zero. Fiecare partid anunta ca lucreaza la o varianta buna pentru votul uninominal. Cum vad ca politicienii din mediul local, dar si national, lucreaza, la nivel declarativ, de asa de mult timp la o lege, nu pot sa ma gindesc decit la doua variante: ori mint, ori sint incapabili. Nu stau acum sa ma gindesc care o fi cea reala pentru ca e vara si soarele il bate in cap pe cel care sta prea mult intr-un loc ferit de umbra.

Am auzit explicatia ca, odata cu votul uninominal, vor intra in Parlament manelisti si sportivi. Ceea ce nu inteleg acum actualii parlamentari este ca ei sint la fel de ridicoli ca si imaginea lui Adrian Minune, sau cum se mai numeste, in scaunul de parlamentar al lui Nea Nelu. In plus eu sint sigur ca Adrian al lui Minune ar face mai mult decit majoritatea parlamentarilor pentru simplul motiv ca el nu are nevoie sa fie hulit de romanul simplu. Sigur, se poate spune ca oricum Adrian cinta la nunti pe zeci de mii de euro, asa ca nu conteaza daca mai vinde un album sau doua. Nu cred ca este chiar asa pentru faptul ca Adrian si-a luat masina super moderna abia dupa ce siderurgistul simplu din Mittal Steel l-a vazut la tv pe manelist, asa a devenit popular cintaretul si, in loc sa ceara citeva sute de euro la o nunta, acum incaseaza zeci de mii de euro.

Ce am vrut sa spun pina acum e simplu, dupa parerea mea, daca parlamentarul roman ar fi privit cu mai mult interes de romanul de pe strada, el ar fi mult mai puternic decit este acum. Pina atunci senatorii si deputatii se multumesc sa aiba functii timp de patru ani , interval in care se dau bine pe linga sefi si cotizeaza la bugetul partidului pentru a mai prinde o functie calduta inca patru ani. Oare nu ar fi mai bine ca liderul partidului sa vina sa se roage de parlamentar sa mai candideze inca patru ani pentru ca are o imagine buna in rindul publicului? Asa cum Adrian a incasat zeci de mii de euro, in loc de citeva sute, asa si parlamentarii ar putea sa-si umple conturile, insa cu conditia sa faca ceva si pentru popor. Capitalismul inseamna pragmatism pina la urma, nu doar prostie.