Se pare ca prima atestare documentara a baniei de Jiu (succesoarea baniilor de Severin si Tismana) dateaza de la 23 aprilie 1486. Asadar, in curand se vor implini 520 de ani de la infiintarea baniei din Craiova. Primii bani au fost Dimitrie Ghizdavat, Hamza si Barbul Craiovescu (1 aprilie 1492). Ultimii doi bani ai Craiovei au fost banul Bulucea si banul Solomon. Rauvoitorii spun ca aceasta ultima perioada a celor doi bani nu face nici doi bani. Dar acestea sunt rautati gratuite, dezinformari si manipulari. S-au facut in acest timp foarte multi bani, dar numai pentru unii. Pastrand traditia, usor modificata de scurgerea timpului, putem spune ca astazi Cetatea Banilor este cetatea oamenilor cu bani.
S-au facut multe in Craiova in ultimul timp; s-au daramat case de patrimoniu, s-au defrisat parcuri pentru ca banisorii sa-si poata construi vile, si multe altele. La prima vedere s-ar parea ca toate aceste lucruri sunt rodul unor minti oficiale, invartite ca un sens giratoriu. Dar patrunzand in sinergia faptelor, alunecand pe meandrele concretului, privind toate aceste realizari iti vine sa canti de bucurie: "banii mei, banii mei/ ce-ati facut cu ei". Oricum, de acesti ultimi bani vorbesc cu multa pretuire pensionarii; care, socotindu-si rezervele financiare la trei zile dupa primirea pensiei exclama cu multa consideratie: "sunt ultimii bani".
Acum se intentioneaza construirea unui mall in gradinita din preajma teatrului. Astfel va disparea singurul loc aerisit din Craiova, caracterizat printr-o armonie placuta intre cladirea teatrului si peisaj, completat fericit cu busturile unor oameni de seama ai Olteniei. Daca ne mai gandim ca oamenii vin la cumparaturi la marile magazine cu masinile proprii, ne imaginam ca ele vor fi parcate printre statui. De ce nu se face mall-ul in parcarea de langa Tosca? Sau terenul acesta a fost cumparat de cineva care are multi bani si va trebui sa produca in viitor si mai multi bani? S-ar putea construi mall-ul pe Stirbei Voda, langa ciuperca daramata? (Sa fim corecti, ciuperca trebuia daramata, deoarece avand trei metri inaltime, daca s-ar fi prabusit accidental ar fi putut lovi pietonii de pe trotuarele aflate la vreo 20 de metri). Aici exista un teren imens, pe care se poate amenaja si o parcare incapatoare. In plus, s-ar astupa astfel gunoaiele din zona. Cu care noi, craiovenii, contribuim cu mult patriotism, altruism si abnegatie la infrumusetarea orasului. Si totusi nu ne pasa, cum nu ne pasa si nu ne intereseaza cum cheltuiesc edilii banii nostri. De parca n-ar fi orasul Craiovestilor, Basarabilor si deci al urmasilor lor, care sunteti voi, locuitori ai Craiovei.
De la banii de alta data si de la edilii care i-au urmat ne-a ramas un oras cu suflet, un oras de cultura, unde am putea numara pana in zilele noastre vreo 1.000 de ziare si reviste care au aparut si apar si azi. Un oras cu o trepidanta viata teatrala si muzicala, cu un invatamant care a dat tarii si chiar lumii oameni de mare valoare. Ne-au lasat un oras viu prin contrastul intre locuinte obisnuite si luxoase resedinte. Merg adesea la Casa Universitarilor gazduita de resedinta lui Nicolae Romanescu, restaurata cu migala si profesionalism la initiativa catorva universitari inimosi. Aici imi dau seama de ce Sorescu spunea ca Craiova e frumoasa pe dinauntru. Si aici ma intorc cu gandul la Craiova interbelica, admirand ambianta interiorului, luxos, dar un bun gust echilibrat, rafinat, si deloc ostentativ. Si ma-ntorc cu gandul la banii de alta data, la faptele lor, la legendele lor. Ca, de pilda, la legenda Banului Maracine, care hoinarind prin Franta a stat suficient timp la curtea lui Filip de Valois ca sa poata fi banuit ca ar fi stramosul marelui poet francez Pierre de Ronsard. Legenda e greu de adeverit; dar tocmai acesta e farmecul oricarei legende. Descrie lucruri care ar fi putut sa se intample. Curtea Banului Maracine era pe locul unde astazi se afla biserica Sfantul Dumitru si era la marginea padurii care venea de dincolo de Jii. Cand trec cateodata pe langa Mitropolie si inchid ochii, parca aud fosnetul padurii de alta data... Si parca o adiere timida imi aduce, de departe si de demult, farmecul celor ce au fost odata. Spre cinstea lor, edilii din zilele noastre, iubitori de trecut si pastratori de traditii, se straduiesc sa conserve si sa dezvolte unele caracteristici ale Craiovei de altadata: gunoaie, strazi nepietruite si fara canalizare, unde, atunci cand ploua, noroaiele ne amintesc cu patriotism de vremile trecute.
Dar vor ramane totusi in urma lor cateva lucruri remarcabile: un velodrom inutil, o ciuperca daramata si un sens giratoriu.