Disputa foarte incilcita pentru palmaresul, numele si culorile Politehnicii Timisoara, intre doi oameni de afaceri care ponteaza serios in tribunalele din Romania, m-a facut sa-mi dau seama ca situatia nu e citusi de putin iesita din comun. Procesul de branding care incepe sa se defineasca in Romania este condamnat sa reia la nesfirsit ciclul perioada interbelica - comunism intunecat - privatizare salbatica - perioada de stabilizare a marcii. Practic, oricine vrea sa-si stabileasca o istorie trebuie sa treaca prin aceleasi "chinuri ale facerii" ca sa obtina un certificat de nastere pentru o idee, un produs, o echipa etc.

Intr-o competitie in care vechimea conteaza in egala masura pentru toata lumea, atit la bere sau vinuri, cit si la confectii sau incaltaminte, e normal ca fiecare sa incerce sa avanseze cit mai mult in trecut, daca-mi permiteti exprimarea. Nu este normal, pe de alta parte, ca noi, consumatorii de toate alea, sa fim singurii care isi pun intrebarea daca berea cutare chiar se face dupa o reteta de la 1700 sau nu stiu ce pate a avut un rol determinant in lupta anti-otomana. Dupa o indelungata perioada de negura documentara, privind soarta marcilor din Romania, am ajuns parca prea devreme la radacini vechi de cind colonizarea romana si cu prea putin efort.

Ca sa fim suta la suta corecti nici nu exista branding in Romania si nici nu va fi atita timp cit OSIM-ul va functiona dupa aceleasi reguli care tolereaza mici scapari de proportii colosale. Exista zeci, poate sute de cazuri de firme care au aceleasi denumiri sau de produse copiate pina la limita confundabilului si nimeni nu se sesizeaza. Trebuie sa treaca timp ca sa ajungem la procese, sa aruncam cu noroi, pentru a ajunge la delimitari care se puteau face lesne de la bun inceput. De ce? Pentru ca se poate...

Pentru o tara care se mindreste cu citeva cazuri celebre de marturii privind existenta OZN-urilor, cu un miliardar la fel de celebru in topul Forbes, cu notele de zece ale Nadiei la Montreal si cu Generatia de Aur de la mondialul american, ne tratam brandurile care ne definesc ca tara precum un amorez suparat care-si trateaza cu dosul jumatatea sentimentala. Ne amintim de ele la bere si la seminte, da‘ tragem plapuma de pe ele cind e vorba sa impartim asternutul.