Dupa Consiliul European, de la sfarsitul saptamanii trecute, suntem aproape siguri ca vom deveni membri ai Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007. O suma de schimbari ne asteapta, multe doar administrative, altele cu impact direct asupra vietii cotidiene. Prima mare schimbare a vietii cotidiene va fi ca nu vom mai avea nevoie de vize in nici o tara a UE, inclusiv Marea Britanie si fostele ei colonii. Inca mai avem nevoie de vize pentru SUA si Canada, dar daca lucrurile merg asa cum sunt acum planificate, prin 2010 - 2011 vom putea circula liberi cu pasaportul romanesc prin cateva zeci de state, inclusiv Statele Unite si Canada.
Pentru generatia mea, ce scriu mai sus pare un miracol. Acum 16 ani, nici macar nu indrazneam sa ne gandim ca vom avea pasaportul acasa. Sute de mii de oameni si-au cheltuit cei mai frumosi si cei mai creativi ani pentru a obtine un pasaport, o viza, dreptul de a calatori "in Vest", cum se spunea pe atunci. Mii de oameni au murit incercand sa treaca frontiera, fara sa anunte pe nimeni. Procedeul era numit "trecere frauduloasa a frontierei de stat" si se pedepsea cumplit. Cunosc o familie al carei baiat a vrut sa treaca Dunarea inot la Drobeta Turnu Severin. Nu a reusit, a fost prins si batut atat de tare incat a ramas handicapat pe viata. Dupa 1990, familia respectiva a incercat sa-si faca o catime de dreptate, dar a fost izgonita si din procuratura, si din justitie, fara nici o explicatie.
Faptul ca putem circula liberi nu ne scuteste insa sa fim ultimii. Suntem ultimii in Europa la produsul intern brut pe locuitor - aici exclud Bulgaria, ale carei cifre sunt foarte apropiate de ale noastre, de altfel. Suntem ultimii la cea mai mare parte a indicatorilor masurati de statisticile oficiale.
Suntem ultimii nu pentru ca suntem mai prosti sau mai batuti in cap decat altii, ci pentru simplul motiv ca am fost condusi prost. Am fost condusi prost si in vremea lui Ceausescu (25 de ani de domnie), si dupa revolutie. Dovada este foarte vizibila in studiile statistice. Þari care nici macar nu existau in 1989, care au pornit de la acelasi nivel de dezvoltare ca si noi - vorbesc acum de tarile baltice - au ales acea cale care le-a dus fara gres la un nivel de dezvoltare mai ridicat si la integrarea mai rapida in NATO si UE. Noi am ezitat, ne-am tot gandit daca nu putem sa alegem o a treia cale, un fel de nici ca aia, nici ca ailalti. Nimeni nu-si mai aduce aminte ca, pe la inceputul anilor ‘90, ni se tot dadeau modele de societate, ba cea suedeza, ba cea chineza, ba cele din America Latina, dupa cum calatoreau conducatorii nostri.
Ezitarile noastre ne-au costat foarte scump. Nu am dat inapoi ce luase cu japca regimul comunist, asa ca acum avem peste patru milioane de procese, din care jumatate sunt pentru proprietati. Nu am inceput privatizarea reala decat prin 1997, asa ca am lasat celor din sistem destul timp sa-si insuseasca fabrici, uzine, terenuri, cladiri, contracte interne sau externe din care s-au facut milioane. Nu am condamnat comunismul, asa ca acum facem comisii prezidentiale sa ne spuna ele de ce comunismul a fost rau. Nu i-am scos pe securisti din functii, asa ca acum se gaseste cate un informator care a dus-o bine in vremea lui Ceausescu sa ameninte guvernul, presedintia, publicul, mass-media, pe toata lumea, ca de ce a fost el deconspirat, el care a luptat pentru independenta si propasirea Romaniei.
Toate acestea ne sunt cunoscute. Ni le reprosam unii altora zilnic. Ne gandim la ele si, in acest timp, polonezii, ungurii, slovenii, slovacii si celelalte natiuni care au trait in acelasi sistem cu noi o iau inainte. Diferenta intre romani si polonezi s-a dublat in ultimii 16 ani. Diferenta dintre romani si unguri a crescut cu 50% in ultimii 16 ani. Iar aceste diferente sunt vizibile pe strada, la locul de munca, in cuantumul salariului sau al pensiei, in felul in care arata satele si orasele noastre, in puritatea apei care curge de la robinet si in calitatea aerului pe care il respiram.
La inceputul anilor ‘90, chestiunile comunismului, securitatii, viziunii pentru viitor, caii de urmat, independentei justitiei si presei pareau obsesiile maniacale ale unei minoritati galagioase. Majoritatea statea linistita, asigurata fiind de conducatori ca ei lucreaza pentru tine.
Minoritatea avea dreptate.