Dezbaterile care vor avea loc pe tema Catedralei Mantuirii Neamului din Consiliul General al Municipiului Bucuresti se prefigureaza a fi mai mult decat animate. Motivul este cat se poate de simplu. Pe de o parte, vor fi cei care tin cu orice pret ca din marele tort al proiectului (care va beneficia de fonduri imense) sa se infrupte si ei macar cu o feliuta si vor pleda ca responsabilitatile de proiectare si de executie sa revina Municipalitatii, iar o alta categorie este a celor care se vor impotrivi cu inversunare (pentru a cata oara?) construirii catedralei din motive ale "libertatii de constiinta", avand o aversiune funciara fata de tot ce poate simboliza Ortodoxia romaneasca.
De partea cealalta vor fi cei care sustin acest proiect, dar din motive politice, urmand exemplul presedintelui care dupa vreo patru ani de ignorare a proiectului
s-a plecat in fata Patriarhului, ca semn de revenire a oii ratacite la turma, iar o mica parte ii reprezinta pe cei care chiar vor ca acest vis sa prinda contur.
Declaratiile unor specialisti in domeniu din cadrul Municipalitatii, legate de dimensiunile faraonice ale viitoarei catedrale, de perspectiva gigantica a constructiei (care, dupa competentele lor opinii, va domina Casa Poporului si se va vedea din orice colt al Bucurestiului), nu le fac decat un mare deserviciu celor care au din punct de vedere legal responsabilitatea administrarii acestui proiect. Dupa aceste afirmatii vor sari iarasi liber-cugetatorii si luptatorii pentru "libertatea de constiinta", acuzand Ortodoxia si Biserica de trufie, de megalomanie si de sfidarea celor care nu sunt ortodocsi. Unii considera din start ca se incearca realizarea unei utopii. Ca Biserica va intra in colaps financiar, ca va pradui banii "boborului", ca aceasta zidire va avea soarta legendarei biserici a mesterului Manole. Probabil ca toate discutiile si toata tevatura se vor sfarsi in coada de peste si se vor astepta ca de fiecare data "imbolduri paternale" de pe Dealul Cotrocenilor.
De aceasta data, se pare ca Patriarhia Romana va pune piciorul in prag, avand pentru intaia oara in decurs de 15 ani dreptul legal de a administra si de a hotari singura ce are de facut, lasand o droaie de ahtiati dupa banul public cu buzele umflate.