Prefectii au sustinut zilele trecute examenele de atestare in functia de inalt functionar public. Potrivit Legii nr. 340/2005 privind Institutia Prefectului, nu pot ocupa functia de prefect decat persoanele care fac parte din corpul prefectilor, calitate pe care o pot dobandi numai dupa ce urmeaza cursuri de specializare si sunt atestati. Aceeasi lege prevede si depolitizarea acestei institutii, interzicandu-le prefectilor sa faca parte din vreun partid politic. Cu alte cuvinte, functia de prefect devine incompatibila cu calitatea de politician.
Teoretic, noile reglementari lasa partidele aflate la putere fara reprezentanti guvernamentali la nivel local. Ceea ce inseamna o asanare a climatului sociopolitic. Chestiunea, cel putin in acest moment, este doar pe jumatate reala. Dintre cei 41 de prefecti, doar doi renunta la functie pentru a ramane in politica. Restul de 39 au trecut fara emotii examenul de atestare. Proportia de suta la suta a promovatilor indica faptul ca vom avea de-a face cu aceeasi Marie cu alta palarie. Faptul ca acestia isi vor da demisia din partidele care i-au promovat in functie nu inseamna ca automat ei s-au si depolitizat. O astfel de schimbare este greu de inchipuit. Ea ar fi putut avea loc daca din capul locului legea prevedea ca la cursurile de specializare sa nu fie primite decat persoane independente politic sau macar sa se fi organizat concursuri pentru ocuparea functiilor de prefect.
Actuala Coalitie nu a mai fost atat de exigenta cum a dorit sa fie in cazul magistratilor, pentru care ministrul Justitiei propusese organizarea imediata de concursuri la nivelul intregii tari. Motivul era ca majoritatea magistratilor fusesera numiti pe criterii politice de vechea guvernare. Pentru prefecti, situatia nu mai este valabila. Acum, Puterea ii reconfirma in functii, dar "potrivit" legii, pe cei pe care i-a numit dupa algoritmul politic.
Presupunem ca pentru depolitizarea Institutiei Prefectului ne aflam doar intr-o perioada de tranzitie si ca in viitor lucrurile vor intra in normalitatea prevazuta de actele legislative. Asta daca nu cumva in momentul schimbarii Puterii nou-venitii se vor folosi de "mici" tertipuri pentru ca la con-
cursuri sa castige "anumiti catindati". Este previzibil ca, in cazul in care actuala Opozitie va reveni la putere, sa nu accepte o coabitare cu prefecti care au activat in cadrul partidelor adversare. E doar o ipoteza de lucru, cum ar zice un inalt politician. Nimic nu este insa exclus atata vreme cat nu exista o concurenta reala pe piata prefectilor.