Fuziunea PD-PNL s-a fasait previzibil. Liberalii, dupa lungile serii de pumni in cap incasate din directiile Cotroceni si Modrogan, si-au umflat muschii, au iesit din corzi si au refuzat oferta democratilor.
Acum, ei sustin ca sprijina formarea unui puternic partid popular, construit in jurul PD, si ca partenerii lor de alianta le-au inteles dorinta de a nu abandona doctrina liberala. In fond, PNL a pus cruce intr-un mod diplomatic proiectului de fuziune, iar democratilor nu le ramane decat sa purceada la alte fuziuni, astfel incat la viitoarele alegeri seful de la Cotroceni sa stie pe cine sa sustina mai aprig in campanie cu ardeiul lui iute.
Pana una-alta, PD se umfla rapid cu peremisti fugiti din partidul lui C.V. Tudor si cu pesedisti cu functii mici in administratia locala din tara. Planul rumegat la Cotroceni si pus in aplicare de vajnicul clujean Emil Boc mai prevede si o fuziune cu fostii taranisti ai lui Ciuhandu, care vor aduce drept zestre apartenenta la Partidul Popular European si pe Ioan Talpes, fostul sef al SIE si al administratiei prezidentiale iliesciene.
De altfel, constructia pe care o pregateste acum PD in registrul popular le da frisoane social-democratilor mai mult decat ideea fuziunii cu PNL, care nu a fost luata in serios decat de naivii in ale politicii. Este de notat reactia lui Ion Iliescu si a lui Petre Roman, care au repus pe tapet planul lor din toamna trecuta, legat de crearea unui pol de stanga, in contrapondere la proiectul crestin-democrat.
Ce-ar mai avea de facut PD in vederea unui succes la viitoarele alegeri? Un singur lucru: sa faca in asa fel incat toata erodarea politica determinata de guvernare sa pice in spinarea liberalilor. La acest lucru insa se pricep destul de bine ambele partide ale Aliantei D.A., marturie stand erodarea si prabusirea PN¥CD dupa guvernarea 1997-2000. Astfel, intrebarea nu mai este cat va uza actul guvernarii Alianta, ci care partid il va eroda mai tare pe celalalt.