Cine alearga dupa doi iepuri nu prinde nici unul, se spune. Cu alte cuvinte, daca vrei sa reusesti, este bine sa-ti alegi ca tinta unul dintre cei doi iepuri, pe care sa-l urmaresti cu inversunare, fara sa te lasi atras de cel de-al doilea, chiar daca iti trece printre picioare. Sansele sa-l prinzi pe cel ales sunt mult mai mari decat in cazul in care esti atent la amandoi. In cea de-a doua situatie, este clar ca nu te alegi cu niciunul. Invatatura zicalei este, deci, simpla: in viata de toate zilele este bine sa ai in vizor o singura tinta, altfel te risipesti si risti sa nu realizezi mai nimic.
Social-democratii se afla in aceste zile intr-o astfel de situatie. Alearga dupa doi iepuri si ar vrea sa-i impuste dintr-un singur foc. Lucru de-a dreptul imposibil. Pe de o parte, ar vrea sa se comporte ca un adevarat partid de Opozitie si sa darame Guvernul. Pe de alta parte, au in vizor sa-i mai dea o lectie presedintelui Traian Basescu, dupa ce au reusit cu suspendarea lui, dar au suferit un esec usturator la referendum. Este o situatie complicata, cu care ei nu s-au mai intalnit si pentru care nu erau pregatiti. Unii dintre pesedisti cred ca pe capul lor a cazut o adevarata pleasca. Ei uita insa ca, atunci cand alergi dupa doi iepuri, nu prinzi nici unul. Ba, mai mult, poti sa te impiedici si sa cazi in nas. Dupa cum alearga intre Palatul Victoria si Cotroceni, social-democratii sunt pe cale chiar asta sa pateasca - sa-si juleasca nasul sau, si mai rau, sa-si rupa gatul.
Exista insa o imprejurare care ar trebui sa-i lamureasca pe social-democrati. Cu abilitatea-i cunoscuta, presedintele Basescu a instalat o capcana ingenios conceputa. O capcana in care doi iepuri pot fi prinsi in acelasi timp. Iar iepurii nu sunt altii decat social-democratii si liberalii. Odata prinse in capcana, pe cele doua partide le asteapta acelasi lucru: decapitarea. Si ce poate fi mai bun decat o masa imbelsugata cu friptura de iepure, din care se vor infrupta pe saturate Basescu, democratii si liberal-democratii, avand in vedere ca este vorba de doi sacrificati.
Social-democratii si liberalii se afla intr-un moment crucial. Basescu a reusit sa le puna in fata o alternativa imposibila: o confrerie intre doua partide cu doctrine total opuse. Simptomatica este mai ales indecizia grupului social-democrat de la Cluj. Daca aripa din acest grup care propune un guvern de uniune nationala ar avea castig de cauza, atunci si liberalii, si pesedistii ar avea de castigat, iar perdantii ar fi protejatii lui Basescu.