Ca de obicei pe la noi, la romani, orice masura este luata pentru a fi incalcata. Nimic nou, asa ca nu se mai mira nimeni. Totusi eu m-am mirat tare mult vazand, dupa mult timp, atata ardoare in "aplicarea" literei regulamentului, in speranta unui ciubuc nesperat dar asteptat, la bietii nasi de pe tren, si asa napastuiti in ultima vreme cu atata corectitudine din partea calatorilor si cu supracontroale ce nu le mai permiteau sa-si faca de cap ca in vremurile bune. Asa stand lucrurile, nasii au suferit mult de tot si si-au tot promis ca-si vor lua revansa cu prima ocazie. Nici nu au asteptat prea mult, pana sa apara masura interzicerii fumatului in trenuri. Nu i-am mai vazut asa sprinteni de nici nu stiu cand, patruland pe coridoare cat e noaptea de lunga, in asteptarea clientilor. Inainte, putea ninge, putea ploua, puteau urca fara bilet, puteau devasta compartimente sau alte si alte grozavii... si mai grozave, ca nasii bagau cornul in perna la un moment dat si nu se mai trezeau decat la destinatie. Ei bine, lucrurile s-au schimbat, drept dovada ca se poate face treaba, dar din pacate doar daca esti stimulat. Si nu cu salarii mai mari, ci cu eterna placere a romanului, de a-si suplimenta veniturile. Oricat de mari sau mici ar fi retributiile lunare, niciodata nu sunt de ajuns si nimeni nu ar spune "nu" unei ocazii de a le rotunji prin "spaga". Si nu e trist ca o dai sau o iei, ca acestea sunt deja o obisnuinta la romani, cat faptul ca suntem dispusi sa o "provocam". O dorim, o cautam si suntem in stare chiar sa muncim serios pentru a o primi. Asta da .. "daruire"! Am mers de curand cu trenul dintr-un capat in altul al tarii si vorbesc din experienta: nasi mai sprintari fata de cei de acum cateva zilei pe cuvand daca am mai vazut. Au facut bietii de ei drumul Bucuresti - Satu Mare aproape pe jos, doar-doar s-or alege cu 300.000 pentru o tigara aprinsa neregulamentar, in schimbul amenzii usturatoare. Partea proasta pentru ei este insa ca, desi oamenii au fost vehementi cu ideile nastrusnice de a purifica aerul din Caile Ferate Romane, totusi se pare ca s-au resemnat... sa respire in 2x2 cu toti nespalatii si sa nu "improspateze" mireasma cu nici un firicel de fum din tutun. Si toata noaptea i-au facut in ciuda nasului, iar nasul le-a facut lor.