O analiza publicata de cotidianul britanic "The Daily Telegraph" concluzioneaza, pornind de la preturile, e adevarat astronomice pentru nivelul general al economiei romanesti, de pe piata imobiliara bucuresteana, ca un cetatean al urbei de pe malul Dambovitei ar castiga in medie 2.500 de lire sterline pe luna.
Dincolo de socul pe care probabil l-a provocat cititorilor romani o astfel de analiza, si de falsitatea ei in ultima instanta, in spatele sau se afla cel putin trei adevaruri amare.
In primul rand, intr-adevar, preturile de vanzare ale apartamentelor si chiriile practicate in Bucuresti, uriase prin comparatie cu veniturile cetatenilor romani de rand, fie ei si bucuresteni, sunt rezultatul ofertei reduse de constructii noi, al calitatii de proprietari a majoritatii romanilor, paralel cu existenta unor clienti, atat pentru vanzari, cat si pentru inchirieri, cu bugete consistente, majoritatea oameni de afaceri straini sau angajati, fie straini, fie romani, ai marilor corporatii multinationale sau ai sectorului bancar. Altfel spus, preturile, oricat de absurde ar parea la prima vedere, sunt rezultatul unui joc real al pietei, si nu sunt "dictate" de nimeni, nici de stat, ca inainte de decembrie 1989, nici de "grupuri de interese" legitime ori nu, nici de vreo alta forta oculta. O alta sursa de bani in piata imobiliara sunt muncitorii de peste hotare, care au investit, conform cifrelor INS, circa 24 de miliarde de lei noi in achizitionarea ori constructia de locuinte in tara.
Un alt factor al acestui dezechilibru social il constituie intrarea tarii noastre intr-un mediu economic avansat (UE), cu o structura economica si sociala mult inferioara, inainte de a fi in mod real pregatita pentru competitia din piata unica. Rezultatul migrarii fortei de munca din sectorul constructiilor spre state in care aceasta activitate este remunerata superior a fost criza de muncitori din tara si, implicit, necesitatea de a creste salariile din acest sector in tara pentru a opri "hemoragia". Aceste cresteri salariale vor conduce insa la cresterea costurilor construirii de locuinte si implicit la cresterea preturilor acestora. Altfel spus, criteriile economice, ignorate atat de Bruxelles, cat si de Bucuresti pentru aderare, isi arata acum importanta reala.
In sfarsit, dar nu mai putin important, imaginea unei tari cu locuinte scumpe ar putea crea ideea (foarte periculoasa) ca Romaniei i s-ar fi acordat prea multi bani din bugetul european, mai ales ca nici pe cei alocati nu ne prea grabim sa-i valorificam prin programe.