Am apelat la sursele cele mai credibile - documentele timpului. O fi insirat Ion Iliescu toata viata lui la mosi pe grosi, insa nu-i putem refuza sinceritatea si duiosia cu care i-a reamintit in vara anului trecut succesorului sau la comanda partidului, Mircea Geoana, episodul din toamna anului 1996. Atunci in calitatea sa de ambasador in SUA, numit acolo cu putin timp in urma de acelasi Ion Iliescu, la propunerea lui Adrian Nastase, Geoana i-ar fi expediat noului presedinte ales, Emil Constantinescu, o scrisoare de felicitare, in care printre altele, il gratula pentru ca a scapat tara de "stafiile trecutului" si de "cancerul democratiei romanesti". Ghici, ciuperca, ce-i? Pornit impotriva "ciocoilor si imbogatitilor din partid carora PSD le datoreaza eticheta de partid corupt", Ion Iliescu, deranjat de modul miselesc in care a fost inlaturat din fruntea partidului, s-a adresat, intr-un final, peretilor de la Senat, intre care se adunase grupul parlamentar al PSD, al carui sef nu prea mai voia sa ramana: " As vrea sa va intreb, dle Geoana, daca ati mai face si acum aceasta declaratie." Bineinteles, in ciuda ornamentelor scumpe cu care sunt acoperiti, peretii au tacut. Cum la fel de pierdute in vazduhul patriei vor ramane si acele OZN-uri de odinioara din care s-a imprastiat praful zvonului potrivit caruia Mircea Geoana in 1997, la sugestia cumnatului sau, Ionut Costea, membru PNTCD, secretar de stat la Finante, s-ar fi inscris in secret in PNTCD, confirmandu-si astfel atasamentul fata de Guvernul Ciorbea si presedintele Emil Constantinescu. E acelasi Mircea Geoana peste tot. Primavara lui 2005 ii va ramane in memorie pentru intreaga sa cariera politica, pentru eticheta care i s-a lipit de suflet ca marca de scrisoare, gravata adanc de Ion Iliescu. Referindu-se la cauzele esecului de la alegerile din noiembrie 2004, ctitorul PSD declara unui cotidian central: "Geoana s-a purtat ca un prostanac intre cele doua tururi de scrutin ale prezidentialelor, cand s-a dus prin tara si a spus ca UDMR va fi alaturi de PSD la guvernare." Reactia a venit prompt la un post de radio: " Ion Iliescu fie face un atac politic deliberat, fie a ajuns intr-o etapa a vietii sale biologice in care nu mai stie ce vorbeste. Este o jignire impardonabila si poate sa vina si de la Dumnezeu din ceruri, la noi este de neacceptat. Repet, acest lucru nu poate fi tolerat. Poate ca este fata nevazuta a lui Ion Iliescu pe care de multe ori nu am stiut sa o sesizam la timp." Deruta se amplifica. Nu dam in nici un chip de o urma care sa ne indrepte spre liota de patachine care au facut ditamai partidul social-democrat un lupanar ordinar de rasuiala tarii. Ultima speranta de a ne scoate din incurcatura a mai ramas Adrian Nastase, unul din primii tapi ispasitori ai pacatelor din parohia celor trei trandafiri, alaturi de un alt neprihanit, Dan Ioan Popescu. Fostul mahar, satul pana peste poate de-atatea acuzatii despre coruptie, avea sa elaboreze prin 2003 o teorie originala a combaterii flagelului naravas: "Nu este admisibil sa continuam in acest fel. Daca este o problema, spuneti mai baieti care e problema. Cine e ala corupt, pe care trebuie sa-l impuscam pe stadion? Dar asa, ne plimbam cu coruptia in gura... Avem treaba. Avem drumuri de reparat si fabrici de restructurat." De retinut ca, la sugestia sa de o ingeniozitate fara egal, presa a publicat, mura-n gura, harta baronilor si a mafiilor locale din PSD. Evident, nimeni nu a fost executat. Pe vremea aceea, nu se inventasera stenogramele, nu aparusera tarfele, despuiatele. In partid defilau doar fetele mari busuioc, fataloancele care nu prinsesera gustul perversitatilor cu licitatii trucate, bani publici, comisioane din privatizari, deturnari de fonduri europene si de subventii ori alte tehnici neortodoxe. La capatul drumului, stai si intrebi, cine sunt, totusi, barbatii si cine sunt curvele din PSD? O ultima speranta ne este legata de viitorul congres al partidului. Probabil atunci lucrarile se vor desfasura pe cele doua sectiuni, cu felinarul rosu la poarta - una a cocotelor masculine si cealalta a stoalfelor. Oricum, va fi smotoceala mare, orgie de grup. Unora inca nu banuim ce le poate osul, iar celorlalte cat de inocent isi vor arunca poalele in cap. Ne asteptam la trivialitati pe masura prostitutiei acumulate zile si nopti de cele mai rafinate pramatii aciuate in casa de toleranta PSD. De care, multi spera sa se aleaga haul si dudaul. Mai stii pacatul!