Campania interzicerii fumatului si in tren a inceput de o buna bucata de vreme. Am stat si eu curioasa, ca orice om, asteptand o sanctiune a celor care cu siguranta inca pufaie pe culoare. Nimic deocamdata si nu cred ca este din cauza ca nu am auzit toate stirile bomba, pentru ca despre acest lucru nu s-ar fi pierdut cu siguranta ocazia de a se face publicitate legat de masurile luate de autoritati si eficienta in aplicarea lor. Dar la romani intotdeauna legile au fost facute ca sa fie incalcate, nu respectate, asa ca ce sa ne mai mire lipsa de reactie a autoritatilor, care au intrat si ele in acest joc de a scoate masuri pe banda rulanta doar de dragul de a fi scoase si a vedea lumea ca avem activitate. Adica s-a stabilit regula, e clar pentru toata lumea ca va fi incalcata, dar nimeni nu se sinchiseste sa faca ceva. Nici, in cazul de fata, fumatorii sa o respecte, nici autoritatile sa sanctioneze abaterile. Mergem pe burta, ca asa ne-am obisnuit. Tipic romanesc. Chiar daca in alte tari de exemplu se fumeaza bine mersi in tren (chiar daca in locuri special amenajate sau nu), noi am vrut sa fim mai catolici decat Papa si sa luam fata altora. Bun, am inteles. S-au stabilit amenzi gigantice pentru orice incalcare a acestor reguli, mai mari si decat sanctiunile acordate soferilor care circula cu fumuri in cap si sunt un real pericol in trafic. Cu alte cuvinte, am depistat pericolul principal in Romania, printre altele si principalul factor care creste rata mortalitatii, probabil. Si fix Cailor Ferate trebuie sa le multumim ca am scapat de una dintre cele mai mari poveri pe care le puteam avea in aceasta tarisoara curata, ordonata, civilizata. Acum, ca am rezolvat si aceasta prioritate, putem cobori linistiti din tren la destinatie, in gara Uniunii Europene, ca nu o sa-i deranjam pe nimeni cu fumul nostru. Poate doar cu fumurile!