Desi am presupus ca lucrurile nu pot fi mai rele, ca nu pot ajunge mai jos, ultimele zile au aratat ca se poate si mai si... Mahalaua a pus stapanire pe spatiul public datorita prestatiei catorva politicieni. Asadar, Basescu spune ca primul-ministru a stiut despre situatia din Irak, ca a fost informat de MAE despre cei doi romani retinuti intr-o baza americana. O spune cu un ton agresiv, facandu-l in public mincinos pe Tariceanu. Ii spune categoric ca, daca lucrurile sunt asa cum "minte" Tariceanu, sa ii ceara demisia lui Ungureanu... Apare purtatorul de cuvant MAE si recunoaste ca premierul nu a fost informat. Apoi apare chiar ministrul Mihai Razvan Ungureanu si recunoaste si el ca primul-ministru nu a fost informat. "Apreciind" sfatul lui Basescu, ca proba ca e adevarat ce sustinuse premierul, nu presedintele, Tariceanu chiar ii cere demisia lui Ungureanu. Ungureanu accepta sa si-o dea. S-a ajuns la o demisie, asadar, chiar cea invocata de Basescu in declaratia lui spectaculoasa. De cand s-a produs "incurcatura", Traian Basescu, dovedit de intamplarea asta sperjur, inca nu a aparut in public sa dea o explicatie, sa ceara scuze. In fond l-a acuzat pe premier de minciuna. Minciuna era in alta parte, la el insusi. Si asta in vazul lumii. Basescu trebuie sa iasa si sa spuna ceva despre povestea asta... Va prefera sa spuna simplu "am gresit" sau se va lansa in alte manevre si atacuri. Vom vedea... Asta se leaga si de amneziile lui repetate. Figura asta a facut-o de mai multe ori. Ne crede si prosti si mai crede ca jurnalistii nu au memorie si nici opinia publica. Din nefericire pentru el, totul se inregistreaza. Cum el citeste rapoarte ale serviciilor de informatii, care monitorizeaza toti cetatenii romani care conteaza, folosindu-se de arhiva lor, tot asa si presa scrie, fotografiaza, pastreaza in memoria ei profesionala toate aceste declaratii. Nimic nu se pierde... Asa ca observa cum Basescu ba uita un telefon, ba un biletel, ba un fapt minor... Exact cand are nevoie isi aduce aminte ca sa plesneasca pe cineva, sa umileasca. Amneziile presedintelui ma ingrijoreaza. Poate se cauta la un terapeut. Dar nu amneziile sunt cluul afacerii, ci minciunile. Amneziile pot fi tratate, tin de o boala nefericita, daca sunt chiar amnezii. Minciunile ma ingrijoreaza, pentru ca sunt premeditate, folosite ca o arma politica.
De ce a declarat Basescu ca Tariceanu stia?... De ce l-a facut mincinos cand stia foarte bine ca celalalt spune adevarul? Asta e o intrebare care ne ajuta sa-l intelegem pe Basescu si stilul lui politic. Cacealmaua face parte din maniera sa de a manipula spatiul public. Diversiunea, minciuna sunt arme in jocul lui politic, pe care il confunda cu o partida de pocher. Nu exista reguli, totul e sa castigi, indiferent de mijloace. Cand castigi lumea uita cum ai facut-o si se da cu invingatorii. Totul e sa nu pierzi. Manevra de acum e posibil sa se fi desfasurat astfel: Basescu a dosit informatia inca din 13 noiembrie pentru a o exploata politic. Stia ca cei doi vor fi eliberati dupa trei luni. In preziua acestui prag, in presa s-a strecurat stirea ca doi romani sunt prizonieri in Irak. La tanc ca sa "intervina" ca un zeu atotputernic presedintele, si cei doi sunt eliberati. Un element a fost ignorat: premierul Tariceanu si declaratia sa in fata jurnalistilor ca el a aflat din presa. Scandalul izbucneste si, in loc sa cunoasca un nou triumf ca in 2005, dupa eliberarea ostaticilor, Basescu se vede iar incoltit de reprosuri, acuzatii, suspiciuni. Avea nevoie de o lovitura de imagine care sa il faca si mai popular si sa contraatace procedura suspendarii de care este amenintat. Sunt foarte curios sa vad sondajele de luna viitoare. Basescu pierde teren, indiscutabil. Redutabil in ofensiva, Basescu nu stie sa se apere. Mai ales pe propriile greseli (tot mai frecvente) nu gaseste cele mai bune raspunsuri cand este supus oprobiului. Basescu si-a atins limita. Personajul, in ciuda faptului ca este apreciat ca imprevizibil, este previzbil. Cam asta e, cum il vedem in zilele astea. Nu poate iesi din pielea lui. Spectacolul pe care il da pare scris de un autor, cu un repertoriu fix, iar audienta stie piesa pe dinafara. Cum stie romanul replicile, scenele, personajele lui Caragiale.