Presedintele Traian Basescu a anuntat, cu prilejul vizitei in Italia, crearea unui grup de lucru din care vor face parte experti americani, britanici, germani, italieni si romani (francezi, spanioli sau altii, intelegem ca nu), ce se vor apleca asupra proiectelor sefului statului roman privitoare la Marea Neagra si Balcanii de Vest. Vestea e interesanta, dar, din pacate, nu ni se ofera prea multe detalii in materie. Ce statut, ce influenta, cata greutate va avea un asemenea grup de experti, cine ar fi interesat de constatarile, aprecierile si - eventual - recomandarile sale, nu prea stim. Din perindarile presedintelui Basescu prin marile cancelarii ale lumii, in general, suntem informati despre ce a spus Domnia sa despre Marea Neagra, axa Washington-Londra-Bucuresti etc. si mai putin despre ce-au avut de spus influentii sai interlocutori. Oricum, si vestul Peninsulei Balcanice, si bazinul Marii Negre sunt zone animate, in care se asteapta evolutii semnificative in viitorul apropiat.
Areal politic dominat cand de greci (in antichitate), cand de otomani, cand de ruso-turci, Marea Neagra n-a prea interesat restul lumii. In ultimul secol, cel mai important eveniment de rezonanta mondiala in zona a fost conferinta de la Ialta (de pe litoralul pontic), unde, potrivit legendei, s-ar fi decis impartirea lumii postbelice. Altceva, mai nimic. Nici Organizatia pentru Cooperare Economica in bazinul Marii Negre nu a reusit sa propulseze prompt acest spatiu in atentia generala, nici incheierea razboiului rece, prabusirea regiunilor comuniste sau destramarea URSS (cu exceptia ciondanelilor ruso-ucrainene pe impartirea flotei sovietice).
Dar unele dintre aceste mutatii s-au dovedit cu un efect intarziat. Si salutar. In cateva tari din regiune - Georgia, Ucraina, Republica Moldova -, lucrurile se misca in directia (re)conectarii la Europa si lumea larga, sa speram ca si in planul democratizarii lor. Conflictele si instabilitatea din Marele Orient Mijlociu ii confera acestei zone o culoare semnificativa pe hartile militare operationale. Iar problema tot mai presanta a transportului, cat mai economicos si mai in siguranta, al fabuloaselor resurse energetice din Caucaz si Asia Centrala catre marii consumatori de energie ai lumii sporeste considerabil interesul mondial fata de aceasta parte de lume. In sfarsit, extinderea catre est a NATO si a Uniunii Europene a facut din contururile Marii Negre ceea ce era, pana in 1989, Zidul Berlinului: avanpostul estic al structurilor si valorilor civilizatiei occidentale.
In acest spatiu pontic, seful statului roman si-a asumat un rol ambitios. Nu acela de lider regional (in care a dat chix unul dintre predecesorii sai de la Cotroceni), ci unul de “promotor politic“. In ce masura acest rol, dar mai ales ideea de a intreprinde ceva in zona Marii Negre (de catre America, NATO sau UE) beneficiaza de sprijin la Washington, Londra, Paris, Berlin (Moscova, Kiev?), adica in principalele capitale vizitate de dl Basescu pana acum, nu suntem, cel putin deocamdata, lamuriti. O aventura geopolitica in Marea Neagra insa este de asteptat relativ curand. Ce piesa si ce miscari vor reveni Romaniei pe esichierul pontic este, la fel, inca greu de spus.