Adrian Nastase a fost decapitat. De la matusa Tamara i se trage, s-ar putea spune. Sau de la Bunicuta cuplata, dupa cum se incapataneaza sa vehiculeze gurile rele, cu Marinarul tarii. Grabit ca fata mare la maritis, presedintele PSD (vai mama lui presedinte) Mircea Geoana s-a si grabit sa se dezica de Nastase. Mai exact, prin declaratia eleganta, dar printre randurile careia se putea descifra "nu e treaba partidului, sa-si sparga Adrian singur capul", Geoana a facut clar delimitarea: PSD a incheiat capitolul matusilor si mostenirilor (la nivel declarativ, sa nu credeti altceva! Ca, vorba aia: lupul isi schimba parul, dar naravul ba), iar Nastase n-are decat sa dea explicatii - fara numar - cui o vrea. Ca e presa, ca e vorba despre DNA, Nastase va avea, si de acum inainte, multe de explicat si de declarat. Asadar, cu Nastase scos din peisaj - zice el temporar, in PSD, zice-se, a inceput curatenia de primavara. Cam fara de voie, curatenia inceputa atat de timpuriu da frau liber imaginatiei si zvonisticii de partid: Iliescu a batut palma cu Basescu, tocmai de aceea si in PNL au reinceput problemele. Mai exact, Viorel Catarama s-a trezit facand declaratii pe tema oportunitatii schimbarii actualei conduceri liberale. Ca se "pupa" sau nu problemele celor doua partide astfel incat castigatorii acestui meci de lunga durata sa fie in primul rand Traian Basescu si camaradul Ion Iliescu, ramane de vazut. In orice caz, in spatele problemelor lui Nastase se intrezareste o umbra de Bunicuta, mai ales ca ex-presedintele executiv al PSD a facut ieri, in momentul anuntului autosuspendarii, si o referire la niste "servicii" care l-au "lucrat". Iar in acest context, este bine cunoscuta amicitia care il leaga pe Iliescu de anumite creierase din prin "servicii", persoane care, chiar daca au fost oarecum date la o parte de Traian Basescu, tot mai au ceva influenta. Sau poate, intr-o naivitate de moment, informatia cu "serviciile", care i-a ajuns pe la urechiuse si lui Nastase, a fost interpretata de acesta cu bataie la Basescu. Oricum ar fi, este clar ca lui Adrian Nastase i-a fost greu sa spuna fraza pana la capat. I-a fost frica si s-a impiedicat in propriile mari probleme ca sa mai indrazneasca sa arate acuzator catre cineva, acel cineva care a dat "pe goarna" aranjamentele lui cu averea. Fiindca, este clar, oricat s-ar bate unii si altii din presa cu pumnul in piept, descoperirile in legatura cu mostenirea si averea lui Nastase au fost, clar, putin ajutate de o indicatie pretioasa venita... poate de la Bunicuta prin cine stie ce intermediar sau.... Basescu ajutat de Bunicuta. Concluzia: se anunta o primavara fierbinte. Se vor arde la talpi si la averi/declaratii de averi, dupa Adrian Nastase si Doru Ioan Popescu (saracul, trezit cu sechestru pe avere), urmeaza - zice-se - Hrebenciuc si Mitrea. De fapt, Mitrea va da mari batai de cap. Nu de alta, dar Mitrea se spune ca s-a acoperit bine in tranzactii si afaceri si si-a aranjat banii frumos prin banci (s-ar parea austriece) unde nu prea poate fi cercetat si cautat de "bube".