Geoana face mari eforturi de a se afirma ca lider absolut al partidului. A reusit prima lovitura la congres, cand coalitia anti-Iliescu l-a desemnat pe el drept candidat menit sa il sfideze pe parintele fondator. Nu a acceptat usor, i-a fost frica sa nu isi ruineze cariera, dar in final a zis da si s-a aratat gata sa il infrunte pe cel care il etichetase drept prostanac. Si spre mirarea tuturor a castigat. Sustinerea grupului de la Cluj si a retelei lui Mitrea a fost decisiva. Ramanea de vazut care va fi reactia lui Iliescu. Iliescu a intrat intr-un razboi de uzura, amenintand ca paraseste partidul, criticand deciziile liderilor, mustacind pe culoare. Dar nimic mai mult. Totusi, Iliescu ramane politicianul cel mai puternic din PSD, pentru ca electoratul PSD este de fapt al lui. Geoana nu are electoratul lui propriu, si nici alt lider PSD. De unde timiditatea cu care este tratat Iliescu. Mai sanatos ar fi ca PSD sa se rupa pentru a nu avea impreuna oameni atat de diferiti si sensibilitati politice opuse. Asa s-ar sti o treaba. Iliescu si PSD-ul lui reprezinta trecutul, anii ‘90, o lume depasita, imbatranita, rurala, statistic destul de numeroasa. Iar Geoana, Rus si Mitrea - alt PSD, modern, urban, al sindicalistilor si meseriasilor, al intelectualilor de stanga, pro occidentali. Asta ar clarifica lucrurile, si stanga romaneasca ar arata mai aproape de normal. Acum pare ca o casnicie in care nu mai merge nimic, pentru ca oamenii vor lucruri diferite, gandesc viitorul in alti termeni. Unii trebuie sa o ia intr-o directie, ceilalti in cealalta directie. Dar problemele din ultimul an in PSD au aparut mai intai din duelul pentru suprematie dintre Geoana si Nastase.
Cine este adevaratul lider? Cine ia deciziile? Cine isi pune oamenii in posturi? Luna de miere dupa congres s-a terminat repede si rivalitatile au aparut urgent la suprafata. Din problema lui Nastase cu Justitia nu a castigat cineva din Alianta D.A., ci Geoana si oamenii lui, care au vazut pus pe linie moarta cel mai periculos adversar. Din aprilie 2005 pana in februarie 2006, Nastase a dus o lupta pentru suprematie in PSD, tenace si experta. A reusit in acelasi timp sa isi salveze, in imprejurari care pareau pierdute, fotoliul de presedinte al Camerei Deputatilor. Apoi a aparut scandalul cu "matusa Tamara" si o presiune mediatica fara precedent asupra PSD-ului. Geoana a profitat de moment - cu toate ezitarile sale - care ii sunt in fire, - pentru a se debarasa de Nastase. Pare sa aiba acum mainile libere ca sa reformeze social-democratia romaneasca.
In acest punct al povestii, hop, initiativa "Generatia 2008" care pare sa fie un pas spre asa ceva. Geoana vrea un partid intinerit, deschis, care sa aduca in lupta electorala ce va urma tinerii de talent de azi. De 1 Mai, PSD a trecut la culoarea rosie, face chermese. Geoana ajunge la locul faptei in metrou, ca sa vada lumea ca e un om obisnuit, popular etc. Se distribuie gratis mititei, bere, muzica, antren. Asta ar fi formula. Aducem tineri si scapam de dinozaurii Cozmanca, Iorgovan, Solcanu, Taracila si poate chiar de Iliescu. Iliescu are alta formula de reformare a partidului. El vede un pol social, in care PSD este forta principala, dar alaturi ar veni si alte mici partide ca PIN si Forta Democrata, grupuri ale societatii civile, intelectuali de stanga. In varful acestei constructii ar sta Iliescu. Ca sef suprem. Se pare ca postura de guru al PSD nu il multumeste. Se vede un fel de Coposu al stangii, tronand peste o Conventie Democrata antiliberala.
Toate bune si frumoase cu aceste eforturi de a moderniza PSD, dar cand citesti ca PSD-ul se aliaza cu PRM iti dai seama ca liderii PSD raman la vorbe. O alianta cu PRM, cu Vadim Tudor, exclude orice reforma, modernizare in partid. Oricat ar incerca sa vopseasca povestea asta in altceva, ca sa ii dea alta fata. PSD este in criza daca vine cu masuri atat de contradictorii in numai cateva zile. O ia cand hais, cand cea, in speranta ca la intamplare va gasi drumul. Intai sa nu se sparga si apoi, eventual, sa revina la putere, peste cativa ani. Ori "Generatia 2008", ori alianta cu PRM. Amandoua nu merg...