Rezultatele primelor sondaje de opinie il dau pe domnul Sorin Oprescu drept principal favorit in optiunile bucurestenilor pentru fotoliul de primar al Capitalei. La aceasta situatie, usor ciudata, pentru un candidat "independent", au contribuit o serie intreaga de factori, de fapt de manipulari istete, de care ceva ma face sa cred ca nu sunt straine cateva minti din staff-ul PSD. Prima miscare, inteligenta de altfel a fost prezentarea sa ca un politician care s-a rupt definitiv din partidul al carui presedinte onorific, domnul Ion Iliescu, trage in continuare sforile. Cum-necum, oricate prostii ar fi facut primarii din ultimii ani, populatia Capitalei nu are sentimente catusi de putin prietenesti fata de partidul condus, inca, de Mircea Geoana. Poate fi o explicatie ca este vorba despre oameni suficient de bine informati ca sa nu inghita pe negandite orice gogoasa care le este servita ambalata oricat de frumos, in poleiala luptei pentru sprijinirea celor multi si obiditi, care vine tocmai din partea unor personaje cu averi importante, obtinute adeseori pe cai discutabile. Chiar si virulenta atacurilor recente, venite din partea domnilor Geoana si Vanghelie, are darul sa te puna putin pe ganduri. Senzatia este ca au dorit cu orice pret sa asigure elctoratul ca eminentul chirurg chiar a rupt-o definitiv cu PSD-ul, treaba foarte greu de crezut pentru orice om care face o minima analiza a situatiei legaturilor foarte stranse dintre candidatul Oprescu si o buna parte din nucleul dur al partidului social-democrat. O a doua explicatie vine din postura sa de victima dupa ce "sistemul ticalosit" n-a vrut sa-l lase sa candideze. O chestie cusuta iar cu ata alba (eventual chirurgicala). Nici pana zi nu s-au lamurit prea bine treburile in ce priveste autencitatea semnaturilor sustinatorilor sai, important este ca, in final, domnul doctor a primit dreptul de a candida, primind, ca bonus" si statutul de victima, care, dupa modelul Basescu, prinde foarte bine la electorat. Un al treilea factor care ar putea explica pozitia domniei sale in fruntea optiunilor (cel putin pana la acest moment) este supralicitarea faptului ca principalul sau contracandidat nu este bucurestean get-beget, desi istoria consemneaza foarte multe situatii in care cei care au venit din afara orasului sau chiar a tarii au facut mai bine Bucurestiului decat "miticii" neaosi. Vom trai si vom vedea! Pana una-alta poate ca ar fi mai bine, pentru succesul urmarit de domnul Oprescu, ca acesta sa evite, pe cat posibil, confruntarile directe cu contracandidatii. Pentru ca, cu toata charisma sa recunoscuta si talentul in manuirea vorbelor, la capitolul proiecte concrete, domnul doctor nu pare prea convingator. Cel putin pana acum.