Cele doua cuvinte, cele mai scurte de pronuntat, da si nu, sunt cele care cer cea mai mare luare de minte.
Pitagora
Acum cand tatii si tatele (n.b. tat = masculinul de la tata) deghizati in oameni politici isi exerseaza talentul si mai ales inteligenta, pe care si-o autoapreciaza ca fiind prea mare pentru o tara atat de mica, cand afirmatii cu iz de hazna si latrina sunt prezentate drept judecati profunde, iar abundenta de jigniri si insulte cauta sa diminueze importanta unor acuzatii reale si grave, iata ca o initiativa a unui post de televiziune si a unui ziar central pare sa fie un dorit altaceva. Este vorba de campania publica de a-l desemna pe "cel mai mare roman din toate timpurile". Si chiar daca uneori ar putea fi interpretat partial ca un acelasi lucru, se incearca inlocuirea insultelor si a invectivelor cu judecati si luciditate.
Actiunea aceasta este seducatoare si atractiva tocmai prin imperfectiunea si utilitatea ei redusa din punct de vedere material. Chiar titlul este ambiguu; de aceea, unii l-au propus drept cel mai mare roman pe Ghita Muresan sau Gogea Mitu. Dar meritele acestei actiuni nu se refera la ea insasi, ci la problemele conexe pe care le genereaza. Ea constituie in primul rand un antrenament pentru drumul lung catre o adevarata democratie, deoarece invita cetatenii sa gandeasca, sa judece, sa compare, sa ia o decizie si sa-si exprime o opinie, opinie care, spre satisfactia lor, va fi luata in consideratie. Evident, un sector mic de populatie va participa la aceasta actiune; cei care utilizeaza internetul sau citesc ziare. Dar acest segment apartine partii active a societatii.
Multe raspunsuri vor fi subiective, evenimentele mai recente, mediatizate puternic, vor fi mai usor de analizat. Dar aceasta deficienta prezinta si un avantaj; personalitatile (asa-zisele) contemporane vor fi analizate mai cu atentie, permitand multora sa constate ca, asa cum spunea Lessing, "oamenii nu sunt ce par a fi". Iar altii ii vor da dreptate lui Pittacus care, cu mult inainte de nasterea Domnului, spunea: "Voiti sa cunoasteti un om? Puneti-l intr-un rang mare, cu puteri mari". (Deja si noi, si DNA-ul am inceput sa cunoastem persoane din aceasta categorie; sa speram ca va mai urma si altceva in afara de identificarea vinovatiilor lor).
O problema importanta generata de aceasta initiativa este aceea a posibilitatilor noastre de a depista valorile si de a le ierarhiza, precum si de a avea o conceptie clara a ceea ce trebuie sa intelegem prin "valoare". Mai ales ca putem vorbi despre valori morale, culturale, politice, militare etc. Pe care le preferam, si in ce proportii in determinarea dimensiunii unei personalitati? Sau ne marginim numai la masurarea activitatii acelei personalitati?
Actiuni similare celei despre care v-am vorbit au avut loc si in unele tari occidentale; rezultatele au fost socante. Mari valori ale culturii universale (Shakespeare, Newton, Kant, Hegel, Beethoven) au ocupat locuri modeste. Primul loc a fost ocupat de politicieni. Lucru explicabil caci notiunea de "valoare" are si o componenta temporala.
Cred ca noi nu suntem competenti total de a recunoaste valorile autentice si nici nu prea stim ce sa intelegem prin aceasta; si nu total din vina noastra. Regimul comunist, o data instalat, a avut ca prim obiectiv distrugerea fizica a valorilor acelor timpuri. Si daca au mai ramas cateva, aceasta s-a datorat fie intamplarii, fie instinctului de conservare al unora, care s-a manifestat fie prin colaborationism, fie prin lasitatea mascata sub termenul de neutralitate. Apoi, criteriile de valoare au devenit originea sociala, nivelul politic si atasamentul fata de partid; criterii neclare, interpretabile si usor de manuit in defavoarea indezirabililor. Ceea ce a micsorat dramatic numarul de valori recunoscute international, atat de mare in perioada interbelica. Asta nu pentru ca nu ar fi existat personalitati capabile, ci fiindca nu li s-a oferit posibilitatea de a se afirma. (Cei care au parasit tara au reusit, ca de exemplu Palade sau marii artisti lirici sau instrumentali). Aceasta scara si ierarhizare stramba a valorilor functioneaza si azi. Asta explica opozitia fata de orice incercare de reforma, care, buna sau mai putin buna, ar rasturna ierarhiile si ar diminua privilegiile. Pe de alta parte, aici gasim explicatia existentei la varfurile puterii a impostorilor cu pretentii complet nejustificate de competenta si onestitate. Si de aici, dureroasa concluzie a unor tineri ca azi banii conteaza, si nu modul in care i-ai obtinut.
Problema pe care am inceput s-o dezbat in acest articol mi se pare prea importanta pentru ca sa n-o continuu in altele; dar asta numai cu acceptul si ajutorul dumneavoastra.
Pana joia viitoare, doresc sa va spun doua lucruri. Voi incerca in aceasta rubrica sa evit nume sau persoane, pe cat e posibil, si sa merg pe idei si principii. In al doilea rand, clasamentul provizoriu al actiunii complementare, "omul care a facut cel mai mare rau Romaniei" imi da sperante ca am inceput sa ne insanatosim.