Mass-media romanesti sunt pline de lamentari privind cresterea preturilor si de plansete pe marginea nivelului salariilor. Un studiu foarte recent asupra nivelului salariului orar in Europa ne arata pe unul din ultimele locuri, la circa 1,6 euro pe ora. Studiile asupra preturilor ne arata tot undeva pe la coada clasamentului, numai la benzina auto apropiindu-ne oarecum de nivelul european al preturilor.
Raportul dintre preturi si venituri este un indicator politic foarte important in Romania. S-au pierdut si s-au castigat alegeri pe aceasta tema. S-au rostit discursuri epocale pe subiectul cresterii salariilor si preturilor cu indicele de inflatie. De fapt, suntem la inceputurile vietii democratice, caci in Occident asemenea discutii nu mai au loc de multa vreme. Guvernele si politicienii occidentali sunt preocupati sa reduca inflatia la niveluri minime (in zona euro de ani de zile nu se trece de 3%) si sa mentina tarifele controlate de stat la niveluri suportabile atat pentru bugetul statului, cat si pentru utilizatori. Dupa lungi perioade de inflatie si instabilitate monetara, societatile occidentale au invatat cum sa mentina cresterea preturilor la niveluri reduse si cum sa se fereasca de consecintele negative ale oricarei fluctuatii a pietei monetare.
In Romania insa ne asteptam mereu ca o minune sa aduca preturile la nivelul pensiilor sau pensiile la nivelul traiului decent. Nu se poate. Mostenim utopia comunista, care ne-a lasat o structura foarte deteriorata a preturilor si a salariilor. S-a vorbit atat de mult despre asta incat nu mai este cazul sa revin - desi nu sunt sigur ca toata lumea a inteles ce risipa de forta de munca si de resurse a fost sistemul in care am trait cu totii pana in 1989.
In orice societate deschisa, bazata pe economia de piata, exista o categorie de persoane care nu poate sa-si asigure minimul necesar de trai. In fiecare tara dezvoltata se fac studii complexe pentru a determina cat de mari sunt aceste categorii, care sunt caile pentru a le asigura un plafon decent al nivelului de viata si cum trebuie actionat pentru a nu crea dependenta fara iesire de ajutoarele statului. Desi unele din aceste studii se efectueaza si in Romania, ele nu sunt comandate de politicieni, ci de institutiile internationale, care doresc sa stie de unde pot proveni anumite riscuri sociale.
Iar in aceste studii apar lucruri care tin de capacitatea de adaptare a fiecarei populatii. In Romania avem peste un milion de familii cu doi pensionari care stau pe o adevarata mina de aur, dar in acelasi timp nu au resurse decente de trai. Nu este deloc neobisnuit sa vezi o familie cu doi pensionari ale caror venituri lunare cumulate nu depasesc 200 de euro, dar care stau intr-un apartament de patru camere, in centrul orasului, apartament care face astazi circa 60 de mii de euro. Valoarea apartamentului in care locuieste familia respectiva este egala cu venitul familiei pe douazeci de ani, deci daca l-ar schimba cu unul mai mic sau daca l-ar tranzactiona pe o gospodarie rurala, le-ar ramane mult mai mult decat le poate acorda orice guvern pentru trai. Este absolut adevarat ca nivelul pensiilor in Romania este foarte coborat. Dar este la fel de adevarat ca multe familii de pensionari nu au educatia necesara pentru a-si imbunatati prin forte proprii nivelul de trai. In Occident, schimbarea locuintei si a masinii o data cu schimbarea statutului social a devenit o norma de comportament care se preda in licee. Oamenii sunt educati pentru a se pregati pentru starea de bolnav, pensionar, somer, stari de care omul nu este vinovat, dar care pot interveni oricand.
De curand, am vizitat un fost coleg de serviciu, mai in varsta. In 1999 s-a pensionat, si-a vandut apartamentul din centrul Bucurestiului (intr-o vreme in care un apartament ca al lui se vindea cu 20 de mii de dolari, acum este de patru ori mai mult, dar nimeni nu e destept tot timpul) si s-a mutat cu sotia in vechea gospodarie a parintilor de la tara. A inceput o viata despre care credea ca stie multe (copil de la tara, mutat devreme la oras pentru scoala si serviciu), dar de fapt a trebuit sa o invete de la zero. Lumea satului este astazi foarte diferita de ceea ce isi amintea el. A inceput prin a lucra gradina, dintr-o parloaga a facut o adevarata minune. Apoi a constatat ca poate face un solar. Si inca unul. Iar de la doua solarii la o sera nu a fost decat un pas. Intre timp, asociatia agricola din sat a dat faliment, asa ca a putut cumpara doua grajduri si un fel de masina care