In 16 ani de tranzitie le-am vazut pe toate.
Am vazut cum firmele de stat erau scutite de dari si plateau contributii la campanii electorale. Am vazut cum unii ministri isi creau firme pe numele lor, firme care se ocupau cu afaceri tocmai in domeniile coordonate de ei insisi. Am vazut cum contractele de achizitii publice erau acordate unor firme carora apoi li se cerea sa ridice vila ministrului, sa mobileze casa fetei, sa cumpere masina baiatului, sa doneze un teren socrului. Am vazut cum mari contracte de concesiuni erau acordate pe sume minuscule, dar insotite de cadouri consistente (stiati ca exista ceasuri care costa 250.000 de euro? am vazut si eu un catalog de acest gen si am fost socat la frageda mea varsta de 55 de ani, multumesc, asemenea) pentru cel care semna concesiunea. Am vazut cum licitatii mari de lucrari importante erau acordate cate unui sereleu infiintat cu trei zile dupa declararea castigatorului.
Presa le-a semnalat, noi le-am vazut, procurorii au mai deschis cate un dosar in sila si l-au inchis cat au putut de repede. Multi politicieni romani dupa 1990 au astazi case impunatoare, masini bine dotate si conturi consistente. Nu am fi stiut aceste lucruri daca nu ar fi existat presiunea Europei si a altor institutii internationale de a obliga demnitarii sa-si declare averile. Nu am fi stiut aceste lucruri daca presa nu ar fi fost cu adevarat libera, independenta si iscoditoare.
Si daca le stim, ce? Ati vazut pana acum un fost ministru condamnat in justitie? Ati vazut vreun ministru condamnat la inchisoare, macar cu suspendare? Singurele condamnari sunt cele ale opiniei publice, in unele cazuri suficient de puternice ca sa-l scoata pe respectivul din politica, dar in alte cazuri absolut ineficiente. Uneori, la cate o sedinta a parlamentului, ma uit la prezidiu si-mi spun mie insumi: primul din stanga are casa cumparata din banii depusi de oameni la SAFI, al doilea din banii furati de Gelsor-FNI, al treilea si-a facut averea cand era ministru si furniza echipamente propriului sau minister, al patrulea obisnuia sa ceara cadouri de la firmele care castigau licitatii, al cincilea isi dadea singur contingente de import carne, unt, ulei si apoi le vindea unor negustori adevarati si uite asa pana se termina lista prezidiului si ajungi la cei din bancile ministeriale: asta zice ca ia pentru partid, dar la partid nu ajung banii, celalalt cumpara propriile terenuri expropriate pentru autostrada, al treilea ofera concesiuni cui vrea sa contribuie...
Si din nou intreb: si daca le stim, ce? Ce putere ai tu, om de pe strada sau simplu politician naiv si increzator, ca trebuie sa muncesti din rasputeri pentru a plati increderea publicului in tine? Cum putem sa scapam de asemenea comportamente? Daca intrebi zece oameni, obtii zece raspunsuri diferite: unul spune ca asa e poporul roman, al doilea ca romanii sunt buni de la natura, dar i-a stricat influenta occidentala, al treilea ca ne trebuie votul nominal, iar ultimul, bineinteles, spune ca avem nevoie de un incarcator de pusca mitraliera ca sa scapam de toti coruptii.
Adevarul este ca ar trebui sa separam complet politica de afaceri. Ar trebui ca fiecare om care se gandeste sa faca o cariera din politica sa stie limpede, din capul locului, ca in politica nu poti face bani, decat daca vrei sa devii infractor. Poate ca justitia nu te va prinde niciodata. Dar media si publicul se prind foarte repede. Ar trebui poate sa le spunem oamenilor de afaceri ca orice contract castigat cu spaga duce inevitabil la insomnie si amenintare perpetua. Cu toate chemarile acestea la Parchet din ultimul an vad insa ca numai chematii au insomnii, nu si intreprinzatorii care au fost la celalalt capat la firului.
Intr-un fel sau altul, ar trebui sa tragem o linie vizibila de demarcatie intre politician si intreprinzator.
Stiu ca e greu. Stiu ca altor societati le-a trebuit sute de ani pana s-au curatat si s-au limpezit cat de cat. Dar o viata de om dureaza numai cateva decenii. Nu mai avem timp sa asteptam. Ceva trebuie facut.