Foarte putini sunt cei care, atunci cand se privesc in oglinda, sa nu constate ca realitatea nu este chiar cea pe care si-ar fi dorit-o. Pentru cei mai multi dintre noi, aparitia unor noi riduri, chiar daca oarecum firesti, odata cu inaintarea in varsta, constituie un prilej de intristare. Chiar daca ne prefacem ca nu le vedem, ignorarea lor nu ne face neaparat mai fericiti si, in niciun caz, mai tineri. Dar asta este problema fiecaruia, in ceea ce priveste capacitatea de a infrunta niste adevaruri oricat de putin convenabile ar fi ele.
La nivelul societatii, constatam, mai ales in ultima vreme, ca foarte multi dintre politicienii de frunte si nu numai ei au avut oarece legaturi cu Securitatea, situatie aparent stranie, dar care, precum orice lucru de pe lumea asta, are si o explicatie cat se poate de simpla. Inainte de evenimentele de la sfarsitul lui 1989 exista o categorie de oameni, hai sa le zicem mai ambitiosi, daca nu doritori, mai mult decat altii, sa traiasca mai bine. Pentru ca cea mai simpla cale de a obtine tot soiul de avantaje era o colaborare, chiar si formala, cu Securitatea, multi dintre ei semnand angajamentul care acum este blamat, pe buna dreptate, ca fiind "un pact cu diavolul". Dupa 1990, cam aceleasi personaje ambitioase sau, oricum, doritoare sa traiasca mai bine si-au ales ca metoda de parvenire viata politica.
Incurajati de venirea la putere a domnului Ion Iliescu si constatand ca fostii securisti de frunte, cu rare exceptii, nu prea au avut de suferit, colaboratorii de rand nu si-au mai facut niciun fel de probleme de etica sau de morala si, posibil avand si promisiuni despre o eventuala stergere a pacatelor, s-au inscris la intamplare in gramada de partide aparute, ca ciupercile dupa ploaie, in "vidul de putere" de dupa desfiintarea Partidului Comunist.
Din nefericire pentru unii dintre acestia, "dosariada" din ultima vreme le-a scos adevarul in fata. Un adevar deloc convenabil, ba chiar suparator.