Am incercat mereu sa-nteleg cate ceva din tot ce ma-nconjoara. De pilda, m-am straduit sa-nteleg mesajele unor mari opere ale muzicii clasice. Am ascultat luni in sir, aproape zilnic, aceeasi piesa. Mi-am dat seama curand ca inteligenta si pregatirea mea insuficiente nu-mi pot permite sa patrund profunzimea mesajului muzical. Mi-ar trebui un secol ca sa pot gasi raspunsuri la intrebarile continute in operele lui Beethoven scrise numai in ultimii ani de viata. Asa ca-mi ramane doar bucuria interioara, starea emotiva a satisfactiei estetice.
Tot astfel incerc, de 15 ani, sa inteleg sensurile politicii romanesti; dar n-am reusit, desi o analizez aproape zilnic. Dar nici nu raman cu satisfactii si bucurii in urma analizei ei.
Dar de fapt mint; inteleg multe, dar mi-e groaza sa formulez concluzii; asa ca, zic si eu asa cum spunea Eminescu, in alt context: "a-ntelege n-o mai pot".
Raman doar la o concluzie globala: acesti ani constituie una dintre cele mai nefaste, mai nenorocite, mai murdare pagini din istoria noastra. Asa ca ii admir pe ziaristi, pe editorialisti, pe analistii politici care se straduiesc sa caute in mocirla politicii idei, principii, motivatii. Uneori reusesc, cel putin partial; dar, pe lucrurile scoase din mocirla, oricat le-ai curata tot mai ramane putin noroi. Si apoi, mai tot ce se prezinta in presa reprezinta doar efecte; determinarea cauzelor este de multe ori incompleta; si adesea subiectiva.
N-am deloc pretentia ca mazgalelile mele stangace, cu pretentii de editoriale, sunt analize politice. Sunt doar opiniile unui om obisnuit, din afara politicului, care vrea sa stea de vorba cu dumneavoastra. Si va multumesc ca acceptati sa discutam. Comentariile dumneavoastra sunt mult mai interesante, mai pertinente, si reusesc totdeauna sa completeze lipsurile editorialelor mele. In felul acesta, antica, ateniana agora revine, prin intermediul internetului.
Ma bucura participarea la discutii a celor din diaspora; aceasta nu inseamna o apreciere a calitatii editorialelor, discutabila de altfel, ci o forma de exprimare a dorului de tara. V-as invita sa veniti aici, in Craiova, sa stam de vorba; dar acum nu se poate. V-ar fi foarte greu; caci au inflorit teii. Daca treci de gunoaiele din jurul stadionului si ajungi pe aleea de tei de langa Mitropolie, ai impresia ca asa trebuie sa fie si drumul spre rai. Mai ales cand e slujba si difuzoarele invaluie teii infloriti cu cantari adresate Domnului. "Miroase florile-argintii / Si cad, o dulce ploaie...". Evenimentul acesta a fost anuntat din timp de castani, care au aninat prin crengi albe policandre. Si de modestele salcioare si iasomii. Putin mai departe de Mitropolie, un palc de plopi (evident, fara sot) isi intinde umbra subtire, care se misca dupa soare, masurand astfel cu discretie scurgerea neintrerupta a timpului. O fata frumoasa, ca o Domnita din alte vremi, a trecut pe langa sirul de plopi; si ei s-au infiorat la fel ca pe vremuri, cand alta Domnita a trecut pe langa alti plopi, si careia Arghezi i-a spus: "Tu ce-nfiori pe sesuri plopii/ cand treci, din crestet la picioare/ Si prinzi de tot ce te-ntalneste/ O plasa calda de racoare/... Femeie raspandita-n mine/ Ca o mireasma-ntr-o padure..." Pe umarul fetei s-a asezat un flutur, dar nu era flutur, ci un mesaj de dragoste; "Iti scriu, Domnita, printr-un flutur/ De la Castelul zanelor/ In murmurul fantanilor...".
Ma gandesc si eu ca omul cel prost si fara minte; Dumnezeu ne-a daruit atatea lucruri frumoase, iar noi ne straduim sa le distrugem, sa le murdarim, sa le pangarim. Si o facem cu entuziasm si daruire. Veniti sa va convingeti; caci daca veti intarzia mai mult, nu veti mai gasi nici tei, nici plopi, nici castani. Astia sunt in stare sa-i taie pe toti. Vom avea ocazia sa ne si distram putin, daca vom privi in fiecare dupa-amiaza, la ora 5.00 telejurnalul de la Pro TV. Ce intamplari nostime, educative! Putem vedea cum unul ii crapa capul nevestei, cu o precizie care l-ar face invidios si pe chirurgul acela vienez care l-a operat pe..., na ca-mi scapa numele! Vom vedea violatori profesionisti, cu vechime in campul muncii, si care totdeauna sunt anchetati in libertate si uneori fac si puscarie. Sau crime atat de frumoase; numai ca criminalii n-au suficienta cultura si discernamant in alegerea victimelor. Eu le-as putea indica unele mai potrivite. M-a distrat cazul femeii de 83 de ani care era ibovnica intregului sat si pe care fiul sau a omorat-o. Fiindca ii facea de ras familia. Asa si este; la 83 de ani sa faci asa ceva. Hai, daca ar fi avut numai 80, ai mai intelege...
Dupa cum vedeti, in domeniul asta nu numai ca am intrat in Europa, dar am si depasit-o putin. (Ca si in multe altele de altfel).
Ce mai, a-nnebunit lumea. Si in curand, vor innebuni si salcamii. Cine va mai putea intra in padurea de la Radovan, in dezmatul acela de miresme...