Iata cum, pe negandite, si 2005, dupa ce ne-a imbatranit cu unul sau mai multi ani, in functie de soarta harazita fiecaruia, s-a metamorfozat intr-o amintire, mai mult sau mai putin placuta. Pana aici nimic nou sub soare. Se demonstreaza, intr-un anumit fel, cat adevar exprima ilustrul poet austriac Rainer Maria Rilke atunci cand scria intr-una din elegiile sale ca "asta ne e viata, ne luam vesnic ramas bun". Tot atat de real este si faptul ca fiecare facem acest lucru in mod diferit, in functie de realizarile proprii. Altfel spus, nu se poate pune semnul egalitatii intre amintirile despre 2005 ale celui ce a acumulat in conturile personale alte cateva milioane de euroi, marcand astfel consolidarea sau ascensiunea sa in topul celor mai bogati 300 sau 3000 de romani, si suvenirurile pensionarului "recalculat" ce abia a sesizat - cu dioptriile neactualizate ale ochelarilor sai legati cu sforicele de dupa urechi - pe talonul din decembrie sporul de doar saizeci de mii de lei la pensia de trei milioane dupa patru decenii de truda. Cu atat mai nenimerita pare, in context, graba cu care unii au proclamat academic anul ce tocmai s-a epuizat a fi fost de departe "anul presedintelui Traina Basescu". Bazandu-se, pesemne, pe imaginile acelea cu rapirea ziaristilor, podul de la Margineni si Condoleezza Rice, ce i-ar mentine la cote ridicate doza de popularitate si simpatie electorala. A fost o noua dovada de pripeala specifica analistilor, de profesie trepadusi, intrucat concomitent si in acelasi timp, in aceeasi nota de confuzie si euforie de tip freudian, confirmandu-se cat de teribila poate fi rezistenta mentalitatilor, aveam sa aflam stupefiati ca omul anului 2005 nu este nimeni altul decat celebrul guru al meditatiilor in absolutul si absurdul existentialist dambovitean, haiducul din padurile suedeze, Gregorian Bivolaru. Uite-asa, ajungem, vrand-nevrand, sa-l parafrazam pe elvetianul acela ciudat, Erich von Daniken, de-acum vreo trei decenii si ceva, un oarecare proprietar de hotel ce-si descoperise vocatia de arheolog, iar pe deasupra a mai produs si o carticica - "Amintiri despre viitor" - ce a starnit mare valva pe mapamond la aparitie. Pastrand proportiile, indraznim sa spunem ca 2005 a fost si va ramane pentru noi romanii ce i-am fost contemporani un reper serios in amintirile noastre despre viitorul preparat meticulos in cele 365 de zile pe care i le-am numarat cu gandul-tinta la ce ne asteapta in 2006. E un subiect ce va fi intors pe toate fetele. Deocamdata, indiferent cat de bine ori cat de rau i-a mers fiecarui roman in parte, privit insa prin prisma interesului general - ce o mai fi si ala? - anul trecut a fost unul de referinta. Desi a fost un an fara PSD, spre deceptia celor ce au crezut cu naivitate in fata morgana a Dreptatii si Adevarului, 2005 a mai punctat inca o data decisiv acolo unde nu mai era nevoie. El ne-a mai plesnit o palma peste fata de europeni prezumtivi, retrezindu-ne la crudele realitati ale ultimului deceniu si jumatate. Oricit ne-am da noi peste cap, democratia noastra nu are cum sa iasa din vesmintele ponosite ale originalitatii sale de pomina. Si in 2005 i-au priit de minune incompetenta, hotia, nedreptatea, minciuna, inecate in sosul mai vechi ori mai proaspat al coruptiei. Nici vorba sa ne apropiem de valorile reale ale democratiei. Parca e un facut sa le fie fatale multor specimene ce inca umplu pana la refuz scena rezervata demnitarilor, intocmai cum oxigenul le este dusmanul de moarte bacteriilor anaerobe. Nu vom uita prea curand cat de prielnic le-a fost 2005 bacteriilor umane raspandite consistent printre politicieni, parlamentari, functionari publici - mai inalti ori mai maruntei -, magistrati, politisti, vamesi, carora bunul simt si respectul fata de cetatean si lege le pute. Aceasta-i cea mai dureroasa amintire despre viitor mostenita de la nesuferitul de 2005. Cat foloseste, bunaoara, celor douazeci si ceva de milioane de romani, impresia, si-asa... falsa, confectionata de asa-zisii formatori de opinie, potrivit careia anul 2005 ar fi fost anul presedintelui Traina Basescu, daca acei romani nu au simtit ca s-a inaintat un pas acolo spre performanta? Cu cat ne-am apropiat in prapaditul de 2005 de standardele europene, in cateva segmente ale vietii noastre, cum ar fi competitivitatea, protectia mediului, infrastructura si decenta nivelului de trai? Cu doar cativa kilometri de autostrada? In aceste conditii, daca am putea sa ne vedem cu ochii cu care ne privesc viitorii nostri parteneri, am intra in pamant de rusine, ori cum zicea un carturar uitat, am disparea intr-o clipita. Din pacate, cam la atata se poate rezuma amintirea lui 2005 in perspectiva viitorului de la capatul lui 2006, cand inca nadajduim sa ne vedem visul cu ochii. Nici macar atata nu ne mai permitem acum, cu toate ca speranta pentru noi, ca sa apelam la marele... optimist Emil Cioran, e o virtute a sclavilor. Asadar, anul 2005 ramane o amintire trista despre un viitor fatalmente incert.