Cautare

2137 de rezultate pentru "vremea" (3.54 secunde)
Daca scenariul lui Basescu se implineste, PNL va avea de castigat prin refacerea unei aliante mult mai bine primita de electoratul de dreapta decat USL, PDL prin infuzia de singe "neingrosat" la guvernare, numai bun pentru alegeri, si prin re-capacitarea mesajului nationalist la care a renuntat inca de pe vremea lui Emil Constantinescu.
Sa reamintim o poveste mult mai simpatica si mai sugestiva, pe care putini vor fi remarcat-o in toata splendoarea ei, la vremea (vremurile) respectiva.
Asa au urmat in doar doua zile "consultarile" de luni cu partidele politice pe tema regionalizarii (si, in locul unei reconcilieri intre presedinte si opozitie, a fost pus in scena spectacolul conflictul deschis ireconciliabil), apoi in aceeasi zi conferinta de presa prin care propunerile USL erau ridiculizate cu aplombul unui sef de partid, iar nu de stat, pentru ca miercuri seara la B1 sa fie supus unui atac fara precedent chiar Regele Mihai, personalitate politica si istorica cu o influenta simbolica asupra societatii romanesti, care, dupa contestarea sa de catre neocomunisti la inceputul tranzitiei - mai ales in 1990-1991, in timpul discutiilor privind forma de guvernamant din vremea Constituantei - devenise obiectul unui larg consens national.
"Pentru a elimina orice dubiu asupra viziunii Dumneavoastra asupra evenimentelor, la intrebarea daca la vremea respectiva ati fi dat ordin armatelor romane sa treaca Prutul nu v-a trebuit nici o clipa de reflectie ca sa raspundeti categoric DA.
Astazi PSD-ul trebuie sa-si dovedeasca unitatea. Suntem ca un stup de albine bezmetice". La vremea respectiva, nu au existat urechi care sa ii auda mesajul.
Liderul senatorilor PSD a reamintit ca, in mandatul trecut, a adus in fata opiniei publice o serie de ilegalitati, "care aveau legatura directa sau indirecta cu presedintele CJ Timis, insa, la vremea respectiva, DNA si alte institutii cu atributii in domeniu nu au reactionat".
Stiam - si dintr-un interviu aparut in ' 22 ', si din cateva convorbiri din vremea angajarii mele la Cotroceni - in ce masura condamnarea comunismului i se parea presedintelui o actiune irelevanta.
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri ca USL inca mai incearca sa atraga UDMR de partea sa, pentru ca actualul guvern sa cada. "De mai multa vremea am trecut dincolo de sentimente.
Eu nu cred decat in schimbarile care vin la vremea lor. Pe o intelepciune a Ecleziastului ca daca ai ratat momentul unei schimbari, atunci e bine sa te gandesti de trei inainte daca este bine sa o mai faci sau nu.
Oricare ar fi pohtele presedintelui si visurile ministrilor, ca cele ale Elenei Udrea, care spera ca "cresterea economica va insemna si cresterea PDL", a venit vremea ca PDL-ul sa stea un pic pe bara.
Dupa ce, prin portocaliu, a fost abandonat rosul socialist. Socotit, la vremea respectiva, un alt blestem. Ce semnificatie are aceasta operatie cromatica? Sa facem recurs la istoria recenta.
Plecarea lui din Partidul Social Democrat a fost ca urmare a unei suite de conjuncturi, initial nefavorabile lui - pe vremea cand apropiat fiind de Ion Iliescu a avut de suferit din partea lui Mircea Geoana o serie de mizerii - transformate, iata!, in reteta de succes a independentei.
Legate de partidul din care face parte, inca de pe vremea FSN. A sesizat doua dintre cele trei situatii de ofsaid, la care ma voi referi si eu.
De ce au fost dislocati in teren zeci de ofiteri in civil, ca pe vremea dictatorului Ceausescu ? De cine se teme domnul Boc si camarila sa?
- care fusese secretarul lui, pe vremea cand conducea PNT), i-a spus: 'Cornele, sa nu lasati partidul sa moara'. Lupta si suferintele noastre reprezinta un capital moral urias, pagini din istoria acestei tari.
Ilie Sarbu (foto)vrea ancheta parlamentara pentru incidentele de la Timisoara Vizita liderilor PDL la Timisoara s-a facut in contextul unor masuri de securitate absurde, cu lunetisti pe blocuri, ca pe vremea lui Nicolae Ceausescu, afirma liderul PSD Ilie Sarbu, pe site-ul partidului.
Este posibil ca UNPR sa aiba soarta fostului ApR si sa dispara de pe scena politica Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, crede ca UNPR va avea soarta fostei Aliante pentru Romania (ApR), desprinsa in 1997 din fostul PDSR aflat la vremea aceea tot in opozitie, si va disparea de pe scena politica, in conditiile in care, in opinia sa, este formata din tradatori.
nu doar bancile care au facut profituri mari in vremea in care economia mergea acum nu platesc. Omul trebuie sa aiba o garantie ca nu mai este tot timpul la dispozitia bancilor.
"Pe dreapta sunt foarte multi antreprenori, multi afaceristi care spun ca e mai rau decit pe vremea PSD, spun ca aia luau mai putin, te mai lasau sa respiri" a conchis Lazaroiu.
Se prea poate ca el sa fi plecat in baza relatiei bune pe care o are cu actualii sefi ai UNPR de pe vremea cand erau colegi la PSD", mai sustine analistul politic.
google-analytics.com