Cautare

2609 de rezultate pentru "tudoran radu" (3.74 secunde)
La randul lui, Radu Zilisteanu, expert imobiliar, ne-a spus ca acest paradis va dura patru-cinci ani, perioada in care terenurile agricole vor fi cele mai cautate de investitorii straini.
Radu Minea, presedintele sindicatului cercetatorilor din Romania, sustine ca acest demers legislativ nu face altceva decat sa transforme institutele in afaceri imobiliare, iar speculantii care stau de mai mult timp cu ochii pe ele sa aiba in sfarsit castig de cauza.
Prezent la prezentarea proiectului TOM care a avut loc ieri la IAKI SPA Center din Mamaia, primarul Radu Mazare a afirmat ca noul centru comercial reprezinta "o gura de oxigen de care Constanta avea nevoie", referindu-se atat la nivelul foarte ridicat al investitiilor efectuate pentru realizarea Centrului TOM, precum si la cele aproximativ 2500 de noi locuri de munca ce vor fi create cu acest prilej.
Probabil ca volumul mare de erori aparute la compania noastra se datoreaza si volumului mare de polite incheiate", a declarat Claudiu Radu, director UNITA, sucursala Dolj.
Locul IV - Anton Radu - Colegiul National Emanuil Gojdu; Locul V - Jurca Dragos - Colegiul National Mihai Eminescu;
"Ministerul Transporturilor din Bulgaria va inaugura in curand licitatia pentru constructia podului, iar lucrarile efective se preconizeaza ca vor incepe in primavara lui 2007", a declarat Radu Gavrila, Acting Team Leader, la workshop-ul organizat ieri la Craiova de firmele insarcinate de guvernul bulgar sa asigure impactul si beneficiile proiectului in regiune (Consortiul Louis Berger, din Franta, si Euroconsultants, din Grecia).
"Ministerul Transporturilor din Bulgaria va inaugura in curand licitatia pentru constructia podului, iar lucrarile efective se preconizeaza ca vor incepe in primavara lui 2007", a declarat Radu Gavrila, Acting Team Leader, la workshop-ul organizat ieri la Craiova de firmele insarcinate de guvernul bulgar sa asigure impactul si beneficiile proiectului in regiune (Consortiul Louis Berger, din Franta, si Euroconsultants, din Grecia).
In Occident, unde piata este mult mai stabila, proprietarii isi recupereaza investitiile chiar si mai tarziu, in 15-20 ani", ne-a explicat Radu Zilisteanu, analist imobiliar.
Ce sa-i iei ca sa acoperi cheltuielile cu reparatiile?", a marturisit Claudiu Radu, director UNITA, sucursala Dolj. Seful Serviciului Politiei Rutiere Dolj, Stelian Nicolaescu, a declarat ca in acest an s-au produs putine accidente rutiere din cauza carutelor.
Analistul imobiliar Radu Zilisteanu apreciaza ca relocarea fabricilor este un lucru bun pentru Romania nu numai in privinta rezolvarii problemelor de mediu.
Preturile terenurilor vor continua sa creasca din cauza intensificarii concentratiei economice din zona, crede Radu Zilisteanu, expert imobiliar. De aceea, tot mai multe banci isi construiesc sedii in sud.
Cristian Radu, comisarul sef al Comisariatului Regional Constanta al Garzii Financiare.
Creditul neguvernamental ar putea creste in acest an cu peste 100% in termeni nominali, peste ritmul de 30% prognozat de Banca Nationala a Romaniei (BNR), este de parere presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Gratian Ghetea (foto).
Reamintim ca presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Ghetea, a criticat aparitia unor sucursale de banci, pe lista rusinii, publicata de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
In alta ordine de idei, la sedinta convocata de prefectul Danut Culetu si la care au participat toti sefii institutiilor constantene, comisarul sef al Garzii Financiare, Cristian Radu, a adus in discutie evaziunea fiscala pe care proprietarii de vile de pe litoral o fac in perioada sezonului estival.
In ceea ce priveste garantiile imobiliare, ele sunt de 110-120% fata de valoarea creditului", a declarat Radu Neagoe, director de grup BRD-GSG, Sucursala Craiova.
Dar pe motiv ca vor sa-i protejeze pe producatori, senatorii au stabilit aceste accize la un nivel de doua ori mai mic fata de cel pentru alcoolul etilic. Radu Morariu, vicepresedintele patronatului din industria alcoolului "Garant", considera insa ca o astfel de lege este anticoncurentiala.
Nemultumit ca firmele straine care construiesc in Romania lucreaza in stil romanesc, Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, le solicita acestora sa respecte standardele internationale din tarile lor de provenienta.
In replica, primarul Constantei, Radu Mazare, a declarat ca nu va mai interveni in cazul plajelor. ßi asta deoarece a fost acuzat ca incetineste strategia de aplicare a turismului.
La manifestare au participat Eugen Radulescu si Gabriela Tudor, presedintele si respectiv vicepresedintele CEC, Iulian Stoian, directorul Sucursalei Constanta a aceleiasi institutii bancare, precum si numerosi reprezentanti ai unor firme locale, dar si oficialitati din randul carora nu a lipsit Tudorel Calapod, primarul orasului Navodari, si Cristian Radu, comisarul sef al Comisariatului Regional Constanta al Garzii Financiare.
google-analytics.com