Cautare

10430 de rezultate pentru "sinucis bucuresti" (3.30 secunde)
Dupa ce cu putin timp in urma parea ca intre cele doua formatiuni politice ce alcatuiesc Alianta „Dreptate si Adevar“ aflata la Putere se instaureaza raceala, din moment ce liderii ambelor tabere se razboiau in declaratii, mai nou a fost reinviat subiectul fuziunii dintre PNL si PD.
Criza numerica de voturi din Parlament ii indeamna pe liderii Aliantei D.A. sa urgenteze validarea unui deputat de Sibiu, care nu poate ajunge inca in Legislativ din cauza neintelegerilor dintre liberali si democrati.
Conservatorii si-au demonstrat inca o data abilitatea de a juca la dublu in politica. Consiliul Judetean Galati are un nou vicepresedinte, pe social-democratul Eugen Chebac, ales cu sprijinul PC.
In cursul zilei de duminica, 4 decembrie a.c., Organizatia Municipala a Femeilor Liberale, reprezentata de presedintele Olga Zeicu, impreuna cu Asociatia „Carmen Silva”, au organizat o dezbatere privind problemele si nevoile persoanelor cu dizabilitati.
Mesajul democratului Radu Berceanu de la sfarsitul saptamanii trecute, prin care sustine necesitatea fuziunii PNL-PD, nu a ramas fara ecouri in randul colegilor de Alianta.
Schioarea Asli Nemutlu, in varsta de 18 ani, componenta a echipei Turciei, a decedat, joi, dupw ce a cazut ei s-a ranit grav la un antrenament, pe o pwrtie din localitatea Erzurum, informeaza presa turca.
Membrii Adunarii Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal au decis ieri sa le acorde credit arbitrilor romani in primele cinci etape din 2012 si, daca acestia nu vor comite greseli grave la meciurile din Liga I, nu se va apela la arbitri straini, informeaza Mediafax.
Atacantul echipei AC Cesena, Adrian Mutu, a declarat ca formatia sa merita sa ramana in Serie A si isi doreste sa castige urmatorul meci din campionat, cu AS Roma.
Clubul Sportiv Fair Play Craiova, singurul club de table si Backgammon din oras, organizeaza maine editia a doua a Cupei "Craiova.ro"
Dezbaterea Statutului minoritatilor in Camera Deputatilor se anunta extrem de aprinsa. Dupa ce Opozitia si Puterea s-au incaierat la adoptarea regulamentului si a bugetului, vine randul celor din Coalitie sa-si arate coltii unii altora pe tema acestui proiect de lege.
Conform celor declarate de purtatorul de cuvant al Aliantei PNL-PD, Eugen Nicolaescu, consiliile judetene de conducere ale Aliantei Dreptate si Adevar vor fi reactivate, urmand ca pana la sfarsitul anului in curs sa prezinte rapoarte de activitate a ADA la nivel local.
Conducerile celor doua Camere ale Parlamentului au stabilit ieri ca peste doua saptamani parlamentarii sa dezbata intr-o sedinta comuna o serie de acte normative, printre care Statutul parlamentarului, rapoartele SRI pe 2003-2004 si cele ale CNSAS si de Curtii de Conturi pe 2004.
Oficialii formatiei FC Olt Slatina au inceput sa intareasca linia mediana, ieri fiind cooptat in lotul lui Dan Oprescu si mijlocasul dreapta Iosif Melcea, de la Muresul Deva, formatie pentru care a marcat de trei ori in turul campionatului.
Social democratii vor cere refacerea alegerilor pentru postul de vicepresedinte ocupat de Marcela Sighinas. Realegerea lui Eugen Chebac in functia de vicepresedinte al CJ a adus declaratii socante.
Liderii partidelor din Coalitie au convenit asupra formei finale la proiectul de lege privind migratia politica.
Cupa "NFI", organizata de Asociatia "Nu fi indiferent", condusa de Robert Tilea, si-a aflat sambata castigatoarea, fiind vorba despre formatia Magnolia Residents, care s-a impus in finala mare cu 6-4 in fata celor de la Athletic.
Cu toate ca a fost declarat cel mai bun antrenor in 2010 si 2011, Dan Petrescu nu a intrat in vederile presedintelui FRF, Mircea Sandu, pentru postul de selectioner al Romaniei, ocupat in cele din urma de Victor Piturca.
Dupa refuzul raspicat al PD de a nu vota Statutul minoritatilor nationale daca acesta nu este armonizat cu prevederile europene in materie si dupa impotrivirea mai veche a umanistilor fata de acest proiect, a venit randul liberalilor sa nu fie de acord cu pretentiile UDMR.
Liderii grupurilor parlamentare au stabilit ieri numarul de membri in Comisia pentru Codul electoral, in functie de algoritmul politic. Astfel, Alianta si PSD vor avea cate cinci reprezentanti, PRM va avea doi membri, iar partidele mici - UDMR, PC si minoritati - vor fi reprezentate de cate un membru.
Stefano Morrone, capitanul Parmei, a facut un gest incredibil la pauza meciului cu Bologna, disputat duminica in Serie A.
google-analytics.com