Liderii grupurilor parlamentare au stabilit ieri numarul de membri in Comisia pentru Codul electoral, in functie de algoritmul politic. Astfel, Alianta si PSD vor avea cate cinci reprezentanti, PRM va avea doi membri, iar partidele mici - UDMR, PC si minoritati - vor fi reprezentate de cate un membru. Referitor la nominalizarea componentei Comisiei pentru elaborarea Codului electoral, viceliderul grupului PSD, Bogdan Niculescu-Duvaz, a declarat ca nominalizarea celor 15 membri ai viitoarei comisii se va face la reuniunea de saptamana viitoare. Duvaz a mai spus ca, potrivit regulamentului, va fi stabilit un termen-limita pentru dezbaterea celor 17 proiecte de lege incluse in dezbaterea Codului electoral. Intrebat de maniera de vot in cadrul acestei comisii, deputatul PSD a spus ca membrii comisiei isi vor stabili propriul regulament vizavi de procedura de vot. (N.N.)