Social democratii vor cere refacerea alegerilor pentru postul de vicepresedinte ocupat de Marcela Sighinas.

Realegerea lui Eugen Chebac in functia de vicepresedinte al CJ a adus declaratii socante. „Surprinzator este faptul ca cei din Alianta PNL-PD inca nu s-au obisnuit cu ideea ca nu pot sa mai aiba un vicepresedinte al CJ si pot sa incep prin a va spune ca felul in care s-a desfasurat sedinta CJ a fost legal. Pe marginea acelei disputate ordini de zi pot sa va spun ca ea este conform Legii 215, articolul 44 si Regulamentului CJ, articolul 38. Daca o ordine de zi nu ar fi votata de plen, atunci ea ar trebui sa mearga pe ceea ce a fost publicat in urma cu trei sau cinci zile, in functie de caracterul sedintei”, a precizat Eugen Chebac. Decizia de a se reface alegerile s-a luat in zilele de 30 noiembrie si 1 decembrie, dar nu a putut fi introdusa pe ordinea de zi pentru ca fusese publicata. „Cei din Alianta reclama neacordarea unei pauze de consultari. Conform articolului 38 din Regulamentul CJ presedintele de sedinta poate acorda o pauza de consultari, dar nu se spune ca trebuie sa o acorde. Ce pauza mai putea fi acordata cind sedinta a inceput tocmai prin consultari de 40 de minute? Eu inteleg supararea colegilor din Alianta, care au retras din plen consilierii PNL si PD, motivatia retragerii fiind una singura: teama de a avea mai multe voturi pentru alegerea mea in functia de vicepresedinte. Acesta este minimul de voturi pe care pot sa-l obtin in eventuala contestare in Contencios si refacerea alegerilor”, a mai spus Eugen Chebac. Acesta sustine ca ar mai fi obtinut cel putin 6 voturi de la consilierii Aliantei, iar nemultumirea mare ar fi reprezentata de problemele pe care cei doi copresedinti le-ar avea la nivel central.

Noi alegeri

In cadrul conferintei de presa extraordinare sustinute de vicepresedintele PSD Eugen Chebac a fost anuntata intentia de a ataca in instanta hotarirea prin care a fost aleasa Marcela Sighinas in functia „secunda” de la conducerea CJ. „Termenul-limita este 31 ianuarie 2006. Nu am vrut sa o facem de la inceput. Am crezut intr-o buna intelegere si o buna conlucrare, dar numai noi am sperat. Da, vom ataca hotarirea prin care a fost aleasa doamna Sighinas”, a mai spus Chebac.

„Am facut ce a spus Puterea”

Putatorul de cuvint al PSD, Claudiu Brinzan, a precizat, la rindul sau, ca alegerile de la CJ nu au facut altceva decit sa respecte dorinta de intrare in normalitate. „Aceasta solutie, de refacere a alegerilor pentru functia de vicepresedinte, a fost oferita chiar de unul dintre copresedintii Aliantei, de Mircea Nicu Toader, domnia sa fiind cel care a propus refacerea alegerilor. Ca acum nu mai doreste sa recunoasca si nu le convine cum a iesit acest vot, este cu totul alta problema. Domnia sa este un om de cuvint, din cite stim, si consideram ca isi va respecta cuvintul. De altfel avem si inregistrarea interventiei domnului Toader intr-o emisiune televizata si a dorit acest lucru, si nu credem ca a facut aceasta invitatie de refacere a alegerilor fara a se consulta cu colegul sau”, a adaugat Brinzan.

„Referitor la procesul cu Eugen Chebac, este o lupta politica, trebuie sa recunoastem. Stie si domnul Nica faptul ca primul care a solicitat contestarea alegerilor care au fost in prima situatie la CJ a fost dinsul, care a spus ca domnul Marius Necula a contestat imediat modul in care au fost alegerile, ca au fost secrete sau nu. Vreti sa incheiem situatia? Foarte bine… Mai facem inca o data alegerile cum am solicitat noi sa fie procedura si ce iese aia iese. De ce sa ne ascundem tot timpul dupa o eventuala hirtie sau vot?”, se arata in interventia telefonica a lui Mircea Toader.

„Am facut ce a spus Puterea”, a concluzionat Chebac.