In cursul zilei de duminica, 4 decembrie a.c., Organizatia Municipala a Femeilor Liberale, reprezentata de presedintele Olga Zeicu, impreuna cu Asociatia „Carmen Silva”, au organizat o dezbatere privind problemele si nevoile persoanelor cu dizabilitati. La intalnire au participat si liderii Partidului National Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, presedintele Organizatiei Judetene a PNL, Gabriel Caciuloiu, presedintele Organizatiei Municipale a PNL si consilierul local municipal Valentin Serbanescu.
Adela Burnea, presedintele fondator al Asociatiei „Carmen Silva”, a punctat, in contextul Zilei Internationale a Persoanei cu Dizabilitati, atat performantele artistice si sportive ale beneficiarilor asociatiei, cat mai ales impedimentele cu care acestia se confrunta in mod constant. Astfel, aceasta a pus accent pe necesitatea integrarii in societate a persoanelor cu dizabilitati, prin accesibilizarea institutiilor publice si realizarea unui centru social multifunctional unde „sa fie pregatit copilul de mic, pentru a putea iesi de sub aripa protectoare a familiei. Sa fie independent, sa invete sa iasa in lume”, a afirmat Adela Burnea. Lipsa unor spatii de parcare corespunzatoare, a accesului pe plaja, in salile de spectacole sau in biserica au fost doar cateva dintre aspectele evidentiate de persoanele cu dizabilitati. „Nu avem acces in Mamaia. Vara asta am reusit doar de doua ori sa ajung pe plaja, si pentru ca nu am avut unde sa parchez, dar si pentru ca nu am avut cum sa merg cu fotoliul rulant pe nisip. Poate ar trebui sa se faca niste carari pietruite si pentru noi”, a declarat Victoria, una dintre persoanele cu handicap. „Pana acum, din nefericire, nu au fost prea dese dialogurile cu autoritatile. In 2001, cand am incercat sa realizam o fundatie pentru persoanele cu dizabilitati, avand sprijinul Clubului Rotary Olanda, unul dintre sefii administratiei locale mi-a raspuns, mi-a fost si jena sa-l traduc olandezilor, ca handicapatii nu sunt o prioritate. Ba chiar ca 99% din populatia Romaniei e handicapata”, a afirmat Gabriel Caciuloiu. Pe de alta parte, deputatul Gheorghe Dragomir a mentionat necesitatea imbunatatirii conditiilor de trai ale persoanelor cu dizabilitati, aratand ca la un moment dat, si el s-a aflat in pericol de a-si pierde capacitatea locomotorie. „Acum 4-5 ani am avut un eveniment nefericit, care m-a tinut in situatia aceasta cateva luni bune, gandindu-ma ca pot sa ajung si eu intr-un fotoliu rulant. Din pacate, uitam repede si nu este bine”, a declarat Gheorghe Dragomir. Consilierul local Valentin Serbanescu a declarat ca va realiza un proiect prin care va propune membrilor Consiliului Local Municipal Constanta accesibilizarea litoralului si pentru persoanele cu deficiente.