Cautare

769 de rezultate pentru "sedinte" (3.82 secunde)
Transformarea RAJA in societate pe actiuni, a carei Adunari Generale a Actionarilor va fi formata din toti cei 37 de consilieri judeteni, a fost subiectul cel mai interesant al unei sedinte dominata de duelul Manea- Constantinescu.
"Pentru absente la cinci sedinte consecutive sau trei absente la comisii, se taie pe ziua respectiva indemnizatia si diurna conform Legii Statutului parlamentarului", promitea presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, cu putin timp in urma.
Decizia privind infiintarea comisiei va fi decisa in cadrul unei viitoare sedinte a Birourilor Permanente reunite. (N.N.)
Liderul democratilor galateni, Mircea Toader, le-a spus celor pe care ii conduce, in cadrul ultimei sedinte a Consiliului de Coordonare Locala, ca din punctul sau de vedere PD trebuie sa mearga cu liste proprii la alegerile pentru europarlamentari care ar trebui sa fie organizate in luna mai a anului viitor.
Chiar si dupa ce isi faceau aparitia in sala de sedinte, unii dintre senatori au preferat sa citeasca ziare, sa butoneze laptopurile, sa vorbeasca la telefoanele mobile sau sa discute intre ei, decat sa voteze legea.
Conditia este sa existe interes, toti cei 14 consilieri PD si PNL sa se afle in sala la sedinte a consiliului local si sa voteze la fel, dupa cum a aratat Teodor Radu, consilierul juridic personal al primarului Antonie Solomon.
Acest ultim aspect a fost transat in cadrul unei sedinte de consiliu local, cand oamenii revoltati au obtinut, prin protestul lor, fericirea de a-si continua activitatea.
Prezenta la sedinte - 300 de euro Diurna este de 268 de euro si acopera cheltuielile de cazare si masa in perioada sesiunilor parlamentare.
Ieri, in cadrul unei sedinte a liderilor PNL, s-au pus la punct si citeva date tehnice referitoare la congresul care va avea loc in luna ianuarie.
Convocarea nestatutara a unei sedinte PSD Bucuresti pentru a fi eliminat din joc, pe cand eram plecat din tara, nu a fost initiativa lui Vanghelie".
Liderii PNL s-au reunit ieri la Sinaia in cadrul primei sedinte a Comitetului Executiv din acest an. Liberalii au discutat despre ultimele retusuri la statutul partidului, in perspectiva congresului extraordinar din 12-13 ianuarie.
El a declarat, in cursul unei sedinte de Guvern, ca autoritatile "trebuie sa discute cu companiile ruse despre posibilitatea reducerii productiei de petrol, in legatura cu problemele aparute in privinta tranzitarii Belarusului".
Odata mutata miza Congresului, liberalii s-au intunit de patru ori, in sedinte de peste patru ore, pentru a opera modificarile la Statut.
Conservatorul crede ca reactia cetatenilor cea mai des intilnita in ceea ce-i priveste pe alesi e ca senatorii si deputatii nu fac altceva decit sa doarma in salile de sedinte.
O parte a comisiilor de specialitate ale Consiliului Judetului Galati a inceput anul in forta. Si asta pentru ca se pregateste, in primul rind, proiectia bugetara pentru 2007.
In acest sens, am adus personal in discutie, in ultimele doua sedinte ale Biroului Politic Central al PNL, oportunitatea organizarii alegerilor pentru Parlamentul European la 13 mai 2007", afirma Olteanu intr-un comunicat.
Desi au existat destule discutii pe marginea proiectului de buget al Consiliului Judetului inclus pe ordinea de zi a primei sedinte de Consiliu din 2007, acesta a fost adoptat cu o majoritate confortabila, abtinerile si voturi „impotriva” venind doar din partea PNL si PD.
Sedinta agitata de Consiliu Judetean Constanta, ieri, 7 februarie a.c., unul dintre motivele de discutii aprinse fiind proiectul cu numarul 21 de pe ordinea de zi.
Este exact ceea ce a facut administratia noastra", a precizat democratul din California, in timpul unei sedinte destinate revizuirii posibilelor pierderi, fraude si abuzuri ale fondurilor din Irak.
Conservatorii galateni si-au analizat ieri activitatea din ultimul trimestru al anului trecut in cadrul unei sedinte care avut loc in sala de spectacole a Teatrului Dramatic "Fani Tardini".
google-analytics.com