Cautare

17858 de rezultate pentru "satu mare posturi vacante invatamanthey1" (3.97 secunde)
"Suntem o banca solida si nu avem probleme generate de criza, dar acordam o mai mare atentie analizei garantiilor celor care solicita un credit.
In prezent, pe ruta amintita sunt sase operatori de transport, care au primit autorizatii de la Primaria din Tecuci pentru aproximativ 50 de masini, in timp ce numarul ilegalistilor este mai mare de 100.
Astfel, finantarile bancare vor deveni foarte dificil de accesat atat pentru firme, cat si pentru autoritatile locale, cele pentru care este rezervata cea mai mare suma din banii europeni.
Conferinta de presa de lansare a proiectului a avut loc pe acoperisul Facultatii de Energetica din Universitatea Politehnica Bucuresti, in decorul celui mai mare sistem de panouri fotovoltaice din Europa de Est, conform declaratiei decanului institutiei.
În general, persoanele care au un numar mare de contracte individuale sunt cele cu profesii liberale (medici, avocati, juristi, economisti)“, a declarat Silviu Cotiga, inspectorul-sef al ITM Dolj.Potrivit acestuia, în perioada iulie-septembrie, la ITM Dolj (în cadrul Serviciului îndrumare angajatori si angajati în domeniul relatiilor de munca - evidenta populatiei) au fost înregistrate 13.703 contracte individuale de munca (ale persoanelor aflate la prima angajare si ale celor care colaboreaza cu mai multe firme si institutii).
Apartamentele vechi dau cel mai mare randament in momentul de fata, avand in vedere ca pretul de achizitie este acceptabil, iar nivelul chiriei ii permite sa se adreseze unui segment cuprinzator al cererii", ne-a declarat Chiosa-Rotaru Marian, managing partener al Centrului de Investitii Imobiliare.
Daca intr-adevar se suporta o mare parte din costul sistemului si daca vom putea plati mai putin pentru apa calda si caldura, vom face eforturi sa achizitionam si noi un astfel de sistem, pentru ca la noi in asociatie sunt foarte multi pensionari care au pensii mici si ar fi bine pentru ei.
  Investitii  Cea mai mare parte din alocatia bugetara suplimentara, 16,28 milioane de lei, va intra în modernizarea a cinci strazi si în amenajarea unei intersectii cu sens giratoriu.
La creditele in euro dobanzile sunt mai mici, dar riscul valutar este foarte mare avand in vedere cotatiile la care a ajuns moneda europeana in ultima vreme.
Acestea sunt sfaturile specialistilor pentru persoanele înselate de banci. Teoretic, clientul bancii care s-a trezit ca luna aceasta are de plata o rata cu sute de lei (sau sute de euro) mai mare decât luna trecuta are multe pârghii de atac împotriva bancii.
Totodata, in conditiile in care salariul mediu din sectorul bugetar este deja mai mare decat cel din sectorul privat, o majorare de o asemenea magnitudine ar determina cereri similare din partea angajatilor non-bugetari, conducand in final la rate foarte mari ale inflatiei, cu care Romania nu s-a mai confruntat de mult timp, concluzioneaza FMI.
Despre suspendarea aplicarii legii pentru majorarea salariilor profesorilor printr-o ordonanta de urgenta, presedintele Traian Basescu a spus ieri, la Udesti, judetul Suceava, ca este „nedemocratica“ si constituie „o mare eroare“.
"Este foarte mult si va fi un volum de munca mare, pentru ca trebuie sa te uiti peste cifrele din bilant, nu poti semna asa, oricum.
Acestea sunt sfaturile specialistilor pentru persoanele înselate de banci. Teoretic, clientul bancii care s-a trezit ca luna aceasta are de plata o rata cu sute de lei (sau sute de euro) mai mare decât luna trecuta are multe pârghii de atac împotriva bancii.
In Romania cererea de apartamente este mare, daca incep mai tarziu nu este nimic rau. Investitorii mari sunt pe piata pentru 15-20 de ani", a afirmat Havar.
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, in colaborare cu Asociatia pentru Protectia Consumatorilor (APC) Romania, a lansat marti cea mai mare campanie de educatie a populatiei privind bugetul familiei - www.bugetulfamiliei.ro.
El a aratat ca, în prezent, cam 10% dintre contribuabili fac evaziune fiscala.El a dat exemplul Spaniei, unde conformarea voluntara la plata este de 98%, iar administratia fiscala a acestui stat se afla, potrivit lui Chitoiu, pe locul al treilea în lume ca eficienta.Pentru a reduce costurile aferente colectarii silite, ANAF a introdus si sistemul colectarii on line a impozitelor, dar în prezent doar 2% din contribuabili depun on line declaratiile fiscale.Dintre taxele si impozitele platite, Chitoiu a aratat ca, pe zona accizelor, tentatia de a face evaziune fiscala este foarte mare din cauza ponderii ridicate a acestui tip de impunere în pretul produsului.
Am avut însa un mare noroc", a spus directorul general al firmei. Asta deoarece, în timp, lucrurile s-au schimbat (pentru octombrie si noiembrie 2008 Prima Medical a primit, de la CAS, 1,3 miliarde de lei).
Marele castig ar fi orientarea direct catre producator, prin care ai o mai mare siguranta ca primesti gazele, decat de la intermediari.
Daca in cazul altor taxe si impozite, alesii locali au hotarat majorarea lor cu circa 5%, tarifele pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor de constructie raman, in mare parte, neschimbate.
google-analytics.com