Cautare

17858 de rezultate pentru "satu mare posturi vacante invatamanthey1" (3.08 secunde)
Nicolaescu a adaugat ca valoarea dobanzilor va fi negociata de CNAS impreuna cu bancile furnizoare si si-a exprimat convingerea ca, data fiind valoarea mare a liniei de credit, exista premisele obtinerii unor dobanzi foarte avantajoase.
Ultimele statistici ale unui mare operator de carduri arata ca, in perioada iunie 2004-iunie 2005, reteaua locatiilor comerciale a crescut cu 35% in vreme ce numarul platilor prin card a crescut cu 113%.
"Cel mai mare pericol pentru un bancher este sa subventioneze dobinda. Asta s-a intimplat in anii a90, iar bancile care au avut asemenea politica au pierdut ", a explicat Negritoiu.
Efortul este foarte mare si din acest motiv trebuie sa ne regindim strategia. Din nefericire, foarte multi muncitori si ingineri au plecat in strainatate, pentru locuri de munca platite mai bine.
Potrivit Raportului Mondial al Investitiilor realizat de Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD), Romania a inregistrat un nivel-record al ISD in 2004, respectiv 5,1 miliarde de dolari, in crestere cu peste 116% fata de anul anterior, valoare datorata, in mare parte, privatizarilor din domeniul petrolier, al energiei electrice, dar si cel al gazelor.
Premierul Calin Popescu Tariceanu a vizitat joi, inainte de plecarea in vizita oficiala in Franta, Salonul International Auto Bucuresti, unde a vazut, timp de aproape doua ore, o mare parte din standurile producatorilor de automobile.
Reamintim ca la inceputul lui septembrie, cand exista o mare presiune pe aprecierea leului, euro a inregistrat un minimum de 3,4439 lei.
UNPR atrage atentia Executivului ca adoptarea Codului Fiscal in varianta actuala va duce la scaderea investitiilor si va genera o fiscalitate mai mare decat cea din perioada Cabinetului Nastase.
Trebuie insa mentionat ca si riscul aferent fondurilor mutuale de actiuni este mult mai mare comparativ cu cel al fondurilor care au plasamente preponderent in instrumente monetare, precum titlurile de stat, depozite bancare.
Cota de prima pentru RCA ar putea fi in 2006 cu 30% mai mare decit in 2005, sau poate chiar mai ridicata.
La Hotel „Mangalia”, unde o mare parte a VIP-urilor locale isi petrece Revelionul, seara de Craciun este 490.000 de lei de persoana, in meniu fiind incluse mancaruri traditionale romanesti.
Comisia de privatizare va selecta doi investitori pentru negocierile finale, care vor inainta oferte financiare imbunatatite, cu valori mai mari decat cele prezentate in prima etapa. Castigator va fi declarat ofer-tantul care va avansa cel mai mare pret pentru pachetul de actiuni.
Clubul Sportiv Otelul, in lichidare Potrivit aceleeasi surse, un alt mare datornic la bugetul consolidat al statului este si Clubul Sportiv Otelul, care se afla in lichidare.
Modelul Chevrolet Kalos a marcat cel mai mare avans al vanzarilor, cu 2.884 de unitati, aferent unei cresteri de 147,8%.
Din aceasta suma, cea mai mare parte, in valoare de 2.680 de miliarde de lei (circa 90.000.000 USD), a fost alocata pentru plata accizelor si a TVA, precum si a celorlalte obligatii bugetare aferente fondului de salarii, impozitelor, si taxelor catre autoritatile locale.
CEC este a sasea banca din Romania in functie de valoarea activelor si detine cea mai mare retea teritoriala, de circa 1.400 de unitati.
çn cazul in care mergeti cu propriul autoturism, ceea ce va sfatuim daca sunteti un grup mai mare de trei persoane, un dus-intors pana la Sinaia sau Busteni va duce la vreo jumatate de milion.
Deficitul de cont curent preconizat sa atinga in 2006 6,9% din PIB este intr-adevar mare, dar acesta nu poate fi restrins prin mijloace administrative, nu putem bloca importurile ", a mai mentionat Vasilescu, adaugind ca este vital sa sporim exporturile performante si ca blocajul concurential cu care ne confruntam duce la o lipsa de performanta si incapacitate organizatorica, in special din partea companiilor de stat.
Administratia ITUC a virat suma de patru miliarde de lei pentru plata salariilor, insa cea mai mare parte din bani a fost retinuta de Finantele Publice, in contul unor datorii pe care societatea le are la bugetul de stat.
Oficialul din Agricultura s-a aratat ingrijorat pentru faptul ca in 1997 in Romania se consumau 2,3 milioane de tone de paine, in 2001 1,6 milioane, iar in 2004, 500.000 de tone, ceea ce inseamna o diferenta mare, de la 170 kg pe om, cat se consumau in ’97, la 23 kg pe om anul trecut.
google-analytics.com