Cota de prima pentru RCA ar putea fi in 2006 cu 30% mai mare decit in 2005, sau poate chiar mai ridicata. Companiile de profil simt nevoia sa atraga cit mai multi bani, ca sa poata face fata despagubirilor ce trebuie acordate in caz de accident. Din totalul absorbit in primul semestru al acestui an pentru RCA, firmele au platit ca despagubiri aproximativ 30%. Doua din cinci firme de asigurari au iesit in pierdere la acest capitol. Pe 2005, prima la un autoturism al carui propulsor are capacitatea cilindrica intre 1.201 si 1.400 cmc a fost de 168 lei noi. O majorare de 30% ar conduce la un nivel de circa 220 lei noi. Pentru automobilele cu motoare intre 1.401 si 1.600 cmc, cota s-a cifrat anul acesta la 192 lei noi, iar in urma cresterii ar ajunge pe la 250 lei noi.

Despagubiri mari in domeniul auto

Cind aud de "RCA ", conducatorii auto nu se prea entuziasmeaza. Ei trebuie sa plateasca in fiecare an o prima de asigurare pentru raspunderea civila auto. Sistemul, binecunoscut se refera la pagubele produse tertilor, la situatiile cind detinatorul politei ii accidenteaza pe altii cu masina. Cum 80% din despagubirile platite de firmele de asigurare din Romania provin din domeniul auto, e clar ca problema nu poate fi neglijata. Daune in valoare de 164 milioane de euro s-au achitat, la acest segment al pietei, in prima jumatate a anului 2005.

Romanii cumpara polite din obligatie

Romanii nu prea au apetit pentru asigurare. Sectorul auto vehiculeaza sume enorme si din cauza ca aici te obliga legea sa inchei polita. Daca ar fi existat un act normativ care sa impuna acelasi lucru si in privinta locuintelor, probabil ca si acolo s-ar fi inregistrat cifre ridicate anul acesta, cind multe case au fost lovite de inundatii. In Romania sint tot mai multe masini, astfel ca si probabilitatea producerii de accidente e in crestere. Daca in 1990 erau 1,22 milioane de autoturisme, in 2005 s-a ajuns la 3,22 milioane, dupa cum arata statisticile politiei. La total autovehicule, numarul a crescut de la 2,2 milioane in 1990 la 4,32 milioane in prezent.

Au crescut cheltuielile cu reparatiile

Un cuvint greu de spus in stabilirea cotelor de prima pentru RCA il are presedintele Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Nicolae Crisan. El considera ca exista mai multi factori care determina o posibila majorare a acestor prime. Companiile de specialitate platesc daune tot mai mari, pentru ca in ultimul timp, la reparatiile auto, au crescut costurile cu energia, manopera si piesele de schimb. RCA fiind o asigurare obligatorie, pretul este, in linii mari, acelasi, indiferent de compania pentru care a optat clientul. Pentru a-si face produsul mai atractiv, unele firme acorda discounturi sau premii. Nu toate companiile de asigurari au dreptul sa incheie astfel de polite, ci numai cele autorizate de CSA.