Cautare

5587 de rezultate pentru "romani" (3.10 secunde)
Bun venit romanilor Eurodeputatii romani vor fi primiti printr-o ceremonie festiva in care se va arbora in hemiciclul de la Strasbourg si drapelul Romaniei, alaturi de cele ale celorlalte 26 de tari membre UE.
Europarlamentarii romani au fost primiti ieri la Parlamentul European printr-o ceremonie care a inclus fotografie de familie, intonarea Imnului european si de un discurs al presedintelui Joseph Borell, urmat de o receptie si un program cultural.
Euroobservatorii romani care pina anul acesta s-au familiarizat cu ceea ce inseamna Parlamentul European au devenit ieri eurodeputati europeni. ... Cei 35 de parlamentari romani si cei 18 bulgari s-au alaturat celor 732 de eurodeputati existenti in plenul PE.
Si asta pentru ca indiferent ce ar spune, in ultimul an, este indreptat impotriva politicienilor romani, la un loc (cu democratii trasi, ce-i drept, pe linie moarta), impotriva afaceristilor verosi si a legaturilor create intre cele doua entitati, de-a lungul timpului.
Institutul pentru Educatie Continua al Universitatii Cambridge a deschis, sambata, 10 februarie, la Bucuresti, Cursurile postuniversitare de drept britanic si european, destinate tinerilor juristi romani (avocati, magistrati, universitari sau functionari publici).
Premierul a declarat ieri ca va face tot ceea de depinde de el pentru retragerea militarilor romani din Irak.
"Prin votul nostru din 2008 sa-i aruncam peste balconul Parlamentului si sa-i trimitem acasa", a mai spus Basescu despre parlamentarii romani, spre deliciul multimii.
Constanteanul a devenit cunoscut mai ales datorita implicarii sale in ajutorarea marinarilor romani rapiti sau lasati de izbeliste pe alte meleaguri, dar si pentru activitatea sa de scanfandru profesionist.
Totodata cei mai multi dintre romani, precum si dintre galateni, considera ca problemele de sanatate si serviciile medicale sunt principalele lucruri care-i framanta in aceasta perioada, iar cele mai multe dintre cele 1.080 de persoane spun ca Partidul Social Democrat este cel care a ajutat la cresterea pensiilor in aceasta toamna, urmat de Guvern si de presedintele Traian Basescu.
Liberalii constanteni au anuntat ieri ca vor cere zilnic, de acum inainte, retragerea din Parlamentul European a celor trei reprezentante PD care nu au fost prezente la votul referitor la rezolutia Italiei cu privire la soarta emigrantilor romani, pana cand acestea vor renunta la functia lor.
Surse oficiale au declarat pentru Mediafax ca CSAT va discuta si pe tema relatiilor cu Republica Moldova, in special privind consecintele deciziei autoritatilor de la Chisinau de a declara persona non grata doi diplomati romani.
Aceasta realitate nu poate sa dea dreptul politicienilor UDMR sa instige acum impotriva Guvernului, cum ca acest ar intentiona sa schimbe vreun cetatean roman care detine functii de conducere in Covasna si Harghita”, a declarat, ieri, presedintele Traian Basescu, adresand Guvernului rugamintea de a schimba tot ceea ce trebuie schimbat si este necorespunzator si sa nu faca deosebire intre etnici maghiari si romani.
Potrivit presei centrale, ministrul italian de interne, Roberto Maroni a intervenit pe langa Consulatul roman pentru a obtine actele legale pentru a avea servitori si muncitori romani. Conform Iuliei Buje, pe atunci consul la Milano, sustine ca Maroni stia de faptul ca acesti romani lucrau ilegal in Italia.
Ambasadorul Romaniei in Republica Moldova, Filip Teodorescu (foto), a fost convocat vineri la Ministerul moldovean de Externe, unde i s-a cerut sa transmita Bucurestiului sa nu permita deplasarea in masa a cetatenilor romani in tara vecina inaintea alegerilor din 5 aprilie.
Autoritatile moldovene i-au declarat personae non gratae pe ambasadorii romani la Chisinau, iar de astazi vor introduce vize obligatorii pentru cetatenii tarii noastre. ... Vizele obligatorii pentru cetatenii romani vor fi introduse incepand de astazi, a declarat ministrul moldovean de externe, Andrei Stratan.
In momentul de fata, PE are 785 de europarlamentari, din care 35 sunt Romani, insa dupa alegerile din acest an vor fi numai 736, din care 33 romani.
Potrivit unor surse diplomatice, senatorul Richard Lugar i-a mai transmis ministrului roman, pe langa incurajarile privind Visa Waiver, si disponibilitatea de a crea o procedura prin care sa se amelioreze completarea corecta a formularelor de solicitare a vizei americane de catre romani, in conditiile in care cea mai mare problema in calea eliminarii vizelor este rata mare de respingere."Am discutat cu secretarul de stat american, Hillary Clinton, despre modul in care vom colabora pentru facilitarea circulatiei reciproce a cetatenilor celor doua tari, prin includerea Romaniei in Programul Visa Waiver", a declarat ministrul roman de externe la finalul intrevederii cu sefa diplomatiei americane, prima bilaterala la acest nivel dupa instalarea noii administratii democrate la Casa Alba.SUA vor inaspri conditiile de intrare in Visa WaiverTonul incurajator al oficialilor americani este cu atat mai important cu cat SUA vor inaspri din luna iulie conditiile de intrare in Visa Waiver, scazand plafonul ratei de refuz a vizei de la 10% la 3%, conditie care face ca tari precum Romania, cu o rata de respingere a vizelor de 25%, sa se califice si mai greu pentru acest program.
82% dintre romani considera ca trebuie sa fie consultati inainte de luarea deciziilor, 97% vor dezbateri in circumscriptii cu parlamentarii. ... Aproape jumatate dintre romani nu cunosc 50% care sunt prevederile codurilor. ... Aproape jumatate dintre romani stiu ca se modifica din coduri, dar nu stiu ce.
Alegerile din 7 iunie pentru desemnarea deputatilor romani in Parlamentul European se vor desfasura pe sistemul listelor. ... Weber ii reprosa comisarului pentru Justitie si Afaceri Interne atacurile la adresa imigrantilor romani, facute in acele zile in presa din Italia.
Ministrul de externe, Cristian Diaconescu, afirma ca declaratiile presedintelui moldovean Vladimir Voronin, referitoare la Romania si politicienii romani, sunt pura propaganda.
google-analytics.com