Europarlamentarii romani au fost primiti ieri la Parlamentul European printr-o ceremonie care a inclus fotografie de familie, intonarea Imnului european si de un discurs al presedintelui Joseph Borell, urmat de o receptie si un program cultural. "Ceremonia va include o fotografie de familie facuta noilor membri, urmata de deplasarea delegatiilor romana si bulgara catre hemiciclu, pe scara de onoare. In fruntea fiecarei delegatii va fi drapelul national. Presedintele PE, Joseph Borrell, va saluta fiecare deputat si va urca apoi la tribuna pentru a ridica alaturi de celelalte drapele nationale pe cel roman si bulgar", a informat PE. Conform sursei citate, toti membrii PE au ascultat in picioare Imnul european.
In discursul sau, Joseph Borrell le-a urat bun venit noilor deputati, apoi a deschis sedinta obisnuita de plen. La final, noii membri au avut parte de o receptie si un program cultural, in care a cantat cvartetul Transilvania din Romania si violonistul Dimitar Gugov din Bulgaria. Sesiunea PE care a inceput ieri este prima in care reprezentantii Romaniei activeaza ca europarlamentari cu drepturi depline, pana la momentul aderarii la UE ei avand doar statut de observatori. Astfel, ieri 35 de parlamentari romani si 18 bulgari au fost primiti in PE, urmand ca azi sa se aleaga un nou presedinte, al carui mandat va dura pana la mijlocul anului 2009. Totodata, deputatii europeni vor alege 14 vicepresedinti si sase chestori. (Dan Ghetu)