Cautare
1604 de rezultate pentru "reziliere contract" (2.88 secunde)
Disperarea femeii, care deja ajunsese la limita, a indemnat-o ca, in august, deci aproape dupa un an de la achitarea primul avans, sa incheie un contract de prestari servicii cu firma respectiva, care s-a angajat sa finalizeze lucrarea intr-o luna.
Economie
Monitorul de Galati
Vineri, 2 Noiembrie 2007
427
Potrivit acestuia, foarte mare importanta este acordata revistelor (în ultima luna, cinci reviste de moda din România au în pictoriale modele aflate sub contract cu One Models). „Este o afacere care ocupa foarte mult timp“ Nu în ultimul rând, pentru a avea succes într-o astfel de afacere este nevoie si de foarte multa munca.
Economie
Gazeta de Sud
Vineri, 2 Noiembrie 2007
1097
Sunt sigur ca raspunsul Comisiei va fi pozitiv pentru ca nu vad ce nereguli ar putea aparea cu privire la ajutoarele de stat“, a mai declarat presedintele Senatului.Acesta si-a exprimat speranta ca preluarea Automobile Craiova de catre Ford va fi finalizata, subliniind importanta acestui proces pentru economia româneasca.„Într-un astfel de contract nu este important pretul de vânzare, ci ceea ce se va face dupa.
Economie
Gazeta de Sud
Luni, 5 Noiembrie 2007
324
Potrivit acestuia, foarte mare importanta este acordata revistelor (în ultima luna, cinci reviste de moda din România au în pictoriale modele aflate sub contract cu One Models). „Este o afacere care ocupa foarte mult timp“ Nu în ultimul rând, pentru a avea succes într-o astfel de afacere este nevoie si de foarte multa munca.
Economie
Gazeta de Sud
Luni, 5 Noiembrie 2007
540
Sunt sigur ca raspunsul Comisiei va fi pozitiv pentru ca nu vad ce nereguli ar putea aparea cu privire la ajutoarele de stat“, a mai declarat presedintele Senatului.Acesta si-a exprimat speranta ca preluarea Automobile Craiova de catre Ford va fi finalizata, subliniind importanta acestui proces pentru economia româneasca.„Într-un astfel de contract nu este important pretul de vânzare, ci ceea ce se va face dupa.
Economie
Gazeta de Sud
Marti, 6 Noiembrie 2007
412
Potrivit aceleiasi surse, salariile celor care au fost reangajati au fost majorate, in medie, cu 20%, respectiv cu un procent mai mare decat cel prevazut in actualul Contract Colectiv de Munca (CCM), care era de 15% incepand cu data de 1 octombrie.
Economie
Monitorul de Galati
Miercuri, 7 Noiembrie 2007
537
Totusi, consultantii in domeniul concurentei spun ca scoaterea unor obligatii din contract nu scutesc Romania de eventuale avertismente ale Bruxelles-ului.
Economie
Replica de Constanta
Joi, 8 Noiembrie 2007
224
O alta certitudine o reprezinta faptul ca, din cauza luptelor sindicale si a protestelor organizate de reprezentantii Solidaritatea, care nu au acceptat oferta salariala a patronatului, negocierile au durat 7 luni de zile, iar siderurgistii nu au avut contract colectiv de munca din luna ianuarie si pana in luna iunie, majorarea salariala de 12% fiind acordata retroactiv de patronat, de la 1 ianuarie.
Economie
Monitorul de Galati
Vineri, 9 Noiembrie 2007
377
Cresterea salariala a fost acordata in urma negocierii prevederilor Contractului Colectiv de Munca aferent anului 2007/2008, care au avut loc in luna octombrie, desi actualul contract va expira la 31 decembrie.
Economie
Monitorul de Galati
Sambata, 10 Noiembrie 2007
329
Verificarile vor fi amanuntite pentru a descoperi daca vreo agentie locala încearca în vreun fel sa-si traga în piept clientii, în primul rând cu omiterea intentionata a unor comisioane.„Pentru a-i putea ajuta, în eventualitatea unor probleme cu agentiile, doljenii trebuie sa încheie un contract, înainte de a plati serviciile.
Economie
Gazeta de Sud
Miercuri, 14 Noiembrie 2007
367
De asemenea, municipalitatea a incheiat, in 2006, un contract cu firma FITCH, care a intocmit un raport pana in aprilie 2007 si este gata sa-l incheie si pe cel de final de an.
Economie
Realitatea Bihoreana
Joi, 15 Noiembrie 2007
505
Eurostat include in studiu si o analiza referitoare la numarul salariatilor cu contract temporar de munca in trimestrul al doilea.
Economie
Realitatea Romaneasca
Vineri, 16 Noiembrie 2007
605
In cadrul acestui dialog se discuta optiunile referitoare la aspectele tehnice, montaje financiare, mod de rezolvare a unor probleme legate de cadrul juridic, precum si orice alte elemente ale viitorului contract, astfel incat solutiile identificate sa corespunda necesitatilor obiective ale autoritatii contractante.
Economie
Realitatea Bihoreana
Marti, 4 Decembrie 2007
508
„Dobânzile sunt garantate prin contract pentru întreaga perioada si cresc din sase în sase luni“, a explicat Alina Bratescu.
Economie
Gazeta de Sud
Luni, 7 Ianuarie 2008
412
„Dobânzile sunt garantate prin contract pentru întreaga perioada si cresc din sase în sase luni“, a explicat Alina Bratescu.
Economie
Gazeta de Sud
Marti, 8 Ianuarie 2008
687
Practic bancile care incheiau un contract cu una dintre aceste societati nu mai aveau voie sa semneze contracte cu alte societati concurente", a declarat inspectorul sef din cadrul Inspectoratului de Concurenta Constanta, Ioan Badica.
Economie
Replica de Constanta
Miercuri, 9 Ianuarie 2008
719
Sauditii ne închid gura „Prin prezenta va informam ca Al Arrab Contracting Company (...) nu doreste publicare acestui contract si considera ca absenta din textul contractului a unei precizari exprese în acest sens nu altereaza caracterul confidential al contractului“, se arata în adresa Bostina si Asociatii trimisa AVAS luna trecuta.
Economie
Gazeta de Sud
Miercuri, 9 Ianuarie 2008
410
Prin internet banking se pot plati si unele impozite si taxe locale, insa pentru acest lucru trebuie incheiat un contract cu o banca agreata de respectivele institutii.
Economie
Realitatea Bihoreana
Miercuri, 9 Ianuarie 2008
440
Managerul general al unitatii a mentionat ca în decembrie 2007 „s-a încheiat un contract pe o perioada de opt ani cu General Motors Daewoo Auto Technology (GM DAT) pentru toate modelele de autoturisme fabricate la Craiova.
Economie
Gazeta de Sud
Vineri, 11 Ianuarie 2008
558
Proiectul construirii Autostrazii Transilvania, pe relatia Brasov-Bors, a inceput in 2004, in baza unui contract de 2,2 miliarde euro, acordat Bechtel.
Economie
Realitatea Romaneasca
Duminica, 13 Ianuarie 2008
731
STIRI ULTIMA ORA
Surse: 1200 de contestatii depuse la BEC impotriva candidaturii lui Calin Georgescu la prezidentiale
Euronews
Sambata, 8 Martie 2025
894
Romani exploatati dupa oferte false de munca in strainatate. Care pot fi capcanele?
Miercuri, 30 Aprilie 2025



