Agentii economici doljeni s-au dovedit ignoranti la capitolul informarea cumparatorilor. Inspectorii OJPC Dolj le-au aplicat amenzi usturatoare în speranta ca nu vor mai încalca legea. În ciuda campaniilor de informare, pe care inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Dolj le întreprind lunar, în urma controalelor apar de fiecare data comercianti care nu respecta legea. La ultima inspectie pe care au avut-o, în perioada 1 - 13 noiembrie, specialistii OJPC au prins cu mâta în sac 65 de firme, din cele 73 verificate. Neregulile întâlnite au fost diverse, cele mai multe fiind legate de etichetarea eronata, care fie nu cuprindea datele de identificare ale producatorului, fie nu avea termenul de garantie trecut. Inspectorii le-au dat amenzi în valoare de 66.200 de lei.Sanctiuni piperate au fost aplicate si societatilor care comercializau obiecte pretioase, din aur sau argint. Aproximativ jumatate dintre cei verificati nu respectau nici ei normele de informare. „Doi agenti economici nu aveau vizata autorizatia pe 2007, iar unul functiona chiar fara autorizatie. Am gasit si 0,079 kg de aur nemarcat, care a fost confiscat. Valoarea totala a amenzilor a ajuns la 16.500 de lei“, a declarat Elena Costea, inspectorul-sef adjunct al OJPC Dolj.Atentie la pachetele promotionale Începând de saptamâna viitoare, OJPC Dolj se orienteaza catre alt domeniu, cel al agentiilor de turism. Inspectorii vor lua la puricat în special pachetele promotionale, cu ocazia sarbatorilor. Verificarile vor fi amanuntite pentru a descoperi daca vreo agentie locala încearca în vreun fel sa-si traga în piept clientii, în primul rând cu omiterea intentionata a unor comisioane.„Pentru a-i putea ajuta, în eventualitatea unor probleme cu agentiile, doljenii trebuie sa încheie un contract, înainte de a plati serviciile. În acest caz, trebuie sa citeasca si clauzele contractuale cu atentie, pentru a nu se trezi ca dupa ce parafeaza întelegerea trebuie sa plateasca mai mult decât le-a fost spus. Agentii de turism pot sa nu aminteasca anumite comisioane intentionat pentru ca oferta sa para mai atractiva“, a adaugat Elena Costea. În ceea ce priveste numarul sesizarilor venite zilnic pe adresa OJPC, inspectorii au mentionat ca au crescut alarmant cele care vizeaza electrocasnicele. Oamenii sunt nemultumiti de frigidere, aragazuri, telefoane, cuptoare cu microunde, calculatoare, care fie nu functioneaza la parametri normali, fie s-au defectat si vânzatorii nu doresc sa le repare în perioada de garantie. În acelasi timp însa s-au micsorat reclamatiile doljenilor referitoare la produsele alimentare. De data asta, motivul ar fi disparitia a tot mai multe buticuri, doljenii orientându-se spre hipermarketuri.