Cautare

539 de rezultate pentru "militari" (3.27 secunde)
Astfel, in zone cum ar fi Militari, Berceni, Titan, o garsoniera fara imbunatatiri se poate inchiria cu 150 de euro pe luna.
Dar si la aceste segmente tendinta este de crestere lenta, cu accent ceva mai subliniat acolo unde se constituie inca de azi „concentrari „si „comunitati consacrate“, cum ar fi zonele Otopeni, Militari, unde cotele probabile de crestere sunt de pana la 35-45%.
"Institutul Master, care se intinde pe aproximativ 4 hectare in cartierul Militari, este dus la prabusire de conducerea sa actuala, care vrea sa-l transforme intr-un bun imobiliar", a adaugat Minea.
Un metru patrat construit in cartierul Militari este estimat la 875 de euro in prezent. Pe de alta parte, cererea pentru noile locuinte este destul de mare daca tinem cont ca deja s-au achizitionat locuinte din proiectele rezidentiale anuntate pentru acest an.
Studiul companiei, preluat de Mediafax, prezinta zonele care au atras atentia investitorilor si sunt enumerate cartiere precum Bucurestii Noi, Casa Presei Libere, Straulesti, Petricani, Gara de Nord, Dristor, Mihai Bravu, Crangasi, Titan, Vitan, Militari, Ghencea, Colentina.
Din ianuarie 2007, cind se vor face angajari masive in Armata, noi vom avea nevoie de un numar mare de tineri pina in 26 de ani dintre care sa-i alegem pe viitorii militari profesionisti", ne-a spus seful Biroului Informare-Recrutare, lt.
Cresterea pretului la titei este ca urmare a faptului ca Marea Britanie a suspendat relatiile diplomatice cu Iranul, in timp ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat joi o declaratie in privinta celor 15 militari britanici detinuti de Iran.
De exemplu, chiria pentru un apartament cu doua camere in Militari este in prezent de 450-500 de euro pe luna.
Alte majorari de salarii vor fi operate pentru personalul auxiliar judecatoresc (8,68%), magistrati politisti, functionarii publici cu statut special din penitenciare si militari (4,04%).
Alexandru Axente" se afla sub comanda locotenent-comandorului Catalin Modoran si are la bord un echipaj format din 70 de militari.
Acestea ar putea fi amplasate in cartierele Colentina, Militari, Ghencea si in centrul Bucurestiului. De asemenea, modernizarea instalatiilor electrice ale Electrica din Capitala necesita investitii de pana la un miliard de euro in urmatorii patru-cinci ani, a mai spus atunci oficialul Electrica.
În celelalte sectoare bugetare, cel mai bine platiti sunt magistratii, cu un salariu mediu lunar de 7.420 de lei, urmati de politisti (2.500 de lei), militari (2.060 de lei), medici si cadre sanitare (2.000 de lei) si functionari publici (1.900 de lei), conform cifrelor furnizate de Vosganian.
În celelalte sectoare bugetare, cel mai bine platiti sunt magistratii, cu un salariu mediu lunar de 7.420 de lei, urmati de politisti (2.500 de lei), militari (2.060 de lei), medici si cadre sanitare (2.000 de lei) si functionari publici (1.900 de lei), conform cifrelor furnizate de Vosganian.
Oficialii militari britanici spun ca este inadmisibil ca pe timp de criza sa se trimita lucrari de sute de milioane de lire in Romania si ca oricum armata are nevoie de elicoptere in Afganistan.
Valoarea locuintelor situate in Centru a scazut in aceasta perioada cu 17 procente, ajungand la putin sub 2.000 de euro/metru patrat, in timp de garsonierele si apartamentele din cartiere precum Militari, Pantelimon, Titan sau Drumul Taberei s-au ieftinit cu 18%, adica de la 1.226 de euro pe metru patrat construit la 1.000 de euro.
Prin accesibilitatea si diversitatea modelelor, DEICHMANN a reusit astfel sa devina magazinul in care tu ai cea mai mare incredere In Pitesti, Arad, Roman, Suceava, Cluj, Sibiu, Oradea, Bacau, Buzau, Bucuresti-Berceni si Militari, Fagaras, Braila, Tecuci, Slobozia, Resita, Focsani si acum Afi Palace Cotroceni ai acces la provocarile propuse de DEICHMANN, in materie de incaltaminte si accesorii, transpuse bineinteles in preturile convenabile atat de dragi familiei tale.
Militari, Orhideea, Colentina, Baneasa, Berceni, Unirii, Brasov, Ploiesti, Constanta, Iasi Felicia, iar din 12 noiembrie 2009, aceste oferte vor fi disponibile si in hypermarket-urile Carrefour din Braila, Buzau si Focsani.
In Pitesti, Arad, Roman, Suceava, Cluj, Sibiu, Oradea, Bacau, Buzau, Bucuresti-Berceni si Militari, Fagaras, Braila, Tecuci, Slobozia, Resita, Focsani, Bucuresti Cotroceni, Piatra Neamt, Bacau din nou,Vaslui si acum Bucuresti- Sun Plaza ai acces la provocarile propuse de DEICHMANN, in materie de incaltaminte si accesorii, transpuse bineinteles in preturile convenabile cu care esti deja obisnuit.
Cum se recalculeaza pensiile Pensiile se recalculeaza pe baza punctajelor anuale obtinute de militari, politisti, parlamentari si celelalte categorii enumerate mai sus.
Odata cu deschiderea pasajului Basarab se va face mult mai usor accesul din partea de nord a Capitalei catre cartierele Drumul Taberei si Militari.
google-analytics.com