Cautare

3727 de rezultate pentru "liste note examen suplinire bihor28 august" (3.12 secunde)
ßerban Radulescu, presedinte al PN¥CD Cluj, a prezentat ieri la Suceava principalele puncte ale motiunii sale, sustinand ca aceasta este pragmatica si prevede coordonatele prin care partidul se va revigora.
Secretarul general adjunct al PC, Codrin ßtefanescu, a transmis ca partidul sau va analiza in curand posibilitatea schimbarii strategiei politice, inclusiv pe cea privind sustinerea Cabinetului Tariceanu.
Data de 13 mai pentru organizarea alegerilor la Parlamentul European este considerata, cel putin la nivel declarativ, drept realista, cu exceptia reprezentantilor PC, care solicita amanarea organizarii scrutinului, amenintand cu contestarea legii la Curtea Constitutionala.
Vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu a precizat ca, pana la sfarsitul primei saptamani din sesiunea parlamentara, premierul Tariceanu trebuie sa prezinte in Parlament o structura guvernamentala reformata, care sa aiba credibilitate in fata cetatenilor.
Casa de Economii si Consemnatiuni a reluat, incepand din 1 ianuarie, sistemul de plata a pensiilor in cont sau card bancar, au anuntat reprezentanti ai bancii de economii.
De voie sau de nevoia aderarii, parlamentarii au fost ceva mai activi in sesiunea de toamna.
Secretarul de stat din cadrul MAI Paul Dobre a anuntat ca Executivul va emite o hotarire privind infiintarea unor posturi de inspectori guvernamentali.
Cei mai importanti oameni politici din PNL Galati, Paul Pacuraru si Victor Paul Dobre, nu s-au decis daca sa candideze pentru o functie de conducere la nivel central in cadrul Congresului PNL care va avea loc pe data de 12 ianuarie.
Edilii comunelor rasarite pe harta Doljului in 2004 nu s-au prea interesat de situatia urbanistica a acestora de cand au luat in maini fraiele localitatilor.
Uniunea Populara Social Crestina (UPSC) a fost lansata ieri oficial si la Constanta, in prezenta intemeietorului acestei formatiuni, senatorul Ioan Talpes, a conducerii judetene a partidului si a unor invitati din tara.
PN¥CD a convocat congres la 21 ianuarie pentru a-l alege pe viitorul presedinte al formatiunii, dupa ce partidul a fost anuntat de presedintele in exercitiu, Gheorghe Ciuhandu, ca se retrage din functie.
Democratii constanteni nu se grabesc sa-si dezvaluie, oficial, posibilii candidati pentru Primaria municipiului Constanta. "De ce sa facem acest lucru?
Presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, refuza sa beneficieze de asistenta medicala coordonata de Serviciul de Protectie si Paza (SPP).
Europarlamentarii romani si-au inceput activitatea la Parlamentul European prin participarea la lucrarile grupurilor politice din care fac parte.
Liderul PD, Emil Boc, a declarat ieri ca premierul trebuie sa vina in Parlament cu o propunere de restructurare a Guvernului, care presupune reducerea numarului membrilor Cabinetului de la 24 la 15-18, prin desfiintarea functiilor de ministru de stat si de ministru delegat.
Comisiile de specialitate din Senat si-au stabilit un program de lucru pentru ianuarie, desi parlamentarii sunt inca in vacanta. Primii senatori care se intorc la lucru in 2007 sunt cei din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea coruptiei si petitii, care vor lucra in perioada 8-12 ianuarie.
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ieri ca social-democratii isi mentin intentia de a depune o motiune de cenzura daca Executivul nu va prezenta in Parlament strategia postaderare si a criticat faptul ca PD si PNL au anuntat separat ca vor prezenta un astfel de document.
Deputatul de Dolj Horatiu Buzatu si-a depus ieri demisia din PNL. El a fost urmat de un grup de 25 de liberali, care se vor inscrie, cel mai probabil, in Partidul Liberal Democrat (PLD), formatiunea condusa de Theodor Stolojan.
Locuintele ANL ridicate in Banie au devenit un vis frumos, finalizarea a zece scari de bloc intinzandu-se pe o perioada de aproape trei ani.
google-analytics.com